Pledoariile celei de-a doua zile la Haga sint sustinute de profesorul James Crawford, care isi continua argumentatia din ziua anterioara, vorbind despre delimitarea convenita in jurul Insulei Serpilor, si de Bogdan Aurescu, agentul Romaniei. El va prezenta caracteristicile Insulei Serpilor si se asteapta sa demonstreze ca formatiunea este o insula nelocuibila si fara o viata economica proprie, ceea ce nu o indreptateste la platou continental si zona economica exclusiva.
Discursul profesorului Crawford este unul tehnic, care isi propune sa demonstreze - pe baza interpretarii documentelor de frontiera romano-sovietice, precum si a unui amplu material cartografic (constand in harti emise de Uniunea Sovietica, Ucraina, Romania sau state terte) – ca intre Romania si URSS a existat un acord in privinta frontierei maritime dintre cele doua tari in jurul Insulei Serpilor.
Potrivit acestui acord, insulei i s-a recunoscut un „cordon” circular de mare teritoriala avand largimea de 12 mile maritime, spatiile maritime de la sud fiind lasate Romaniei.
Uniunea Sovietica si Romania au stabilit inca din anul 1948 frontiera maritima dintre cele doua state, inclusiv cea dintre Insula Serpilor si apele Romaniei, a demonstrat profesorul Crawford.
“Procesul-verbal general cu privire la frontiera dintre Uniunea Sovietica si Romania”, incheiat la Bucuresti in data de 27 septembrie 1949, descrie intreaga frontiera a Romaniei cu URSS. Textul acestui document arata ca frontiera intre cele doua state, in zona Insulei Serpilor, merge pe marginea exterioara a zonei cu raza de 12 mile marine din jurul insulei.
Procesul-verbal general din 1949 nu este unicul document care mentioneaza trasarea frontierei de stat intre Romania si URSS, urmand cronologic si alte documente, de exemplu in 1948, 1963 si 1974, iar acestea sunt confirmate chiar si