În orăşelul bulgar Belene, situat la numai 100 km de Bucureşti, s-a dat ieri startul oficial pentru construcţia controversatei centrale nucleare, în cadrul unei ceremonii solemne, la care au participat premierul Serghei Stanişev, miniştri ai guvernului de la Sofia, deputaţi şi personalităţi marcante ale vieţii publice din Bulgaria, relatează Agerpres. Din partea rusă a fost prezent noul preşedinte al companiei ruse „Atomstroiexport”, Leonid Reznikov. Centrala nucleară Belene este cel mai important proiect investiţional al Bulgariei din ultimii 18 ani, fiind menit să introducă Bulgaria pe piaţa energetică mondială.
Este unul din cele mai importante proiecte ale cooperării ruso-bulgare şi prevede construcţia a două reactoare nucleare de tipul VVER-1000 de fabricaţie rusă, pentru suma de 4 miliarde de euro. Lansarea construcţiei centralei Belene a fost însoţită de acţiuni de protest ale ecologiştilor bulgari, care avertizează că aceasta va fi construită într-o zonă cu risc seismic sporit, ceea ce va pune în pericol în caz de cutremur nu doar Bulgaria, ci şi statele vecine. (A.I.)
În orăşelul bulgar Belene, situat la numai 100 km de Bucureşti, s-a dat ieri startul oficial pentru construcţia controversatei centrale nucleare, în cadrul unei ceremonii solemne, la care au participat premierul Serghei Stanişev, miniştri ai guvernului de la Sofia, deputaţi şi personalităţi marcante ale vieţii publice din Bulgaria, relatează Agerpres. Din partea rusă a fost prezent noul preşedinte al companiei ruse „Atomstroiexport”, Leonid Reznikov. Centrala nucleară Belene este cel mai important proiect investiţional al Bulgariei din ultimii 18 ani, fiind menit să introducă Bulgaria pe piaţa energetică mondială.
Este unul din cele mai importante proiecte ale cooperării ruso-bulgare şi prevede construcţia a două reactoare nucleare de tipul VVER-1000 de fabricaţie rusă