Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ford va face un mini la Craiova

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 3 septembrie 2008 ·

Uzina Ford de la Craiova va produce, începând din 2010, un autoturism de clasă mică, iar în 2011-2012 va fi lansat un vehicul comercial de capacitate medie, a declarat, astăzi, la Craiova, preşedintele Ford Europa, John Fleming. Sursa: AFP "Vom începe anul viitor cu Transit Connect, iar în 2010 vom lansa un nou autovehicul de clasă mică, care nu este noul Fiesta. Modelul va fi fabricat doar aici, în România, dar va fi destinat în principal exportului. Apoi, în 2011-2012 vom lansa un vehicul comercial de clasă medie şi la acea vreme vom fi intrat deja, cred eu, în producţia de motoare. Viziunea noastră este: 300.000 de vehicule pe an şi tot 300.000 de motoare anual", a declarat John Fleming, la întâlnirea cu furnizori auto invitaţi la Craiova. Reprezentanţii a aproximativ 40 de producători de componente auto, furnizori ai Ford, au ajuns, în această dimineaţă, la Craiova, unde le este prezentată strategia de dezvoltare a uzinei grupului american din România, planurile de dezvoltare ale fabricii, discuţiile urmând să vizeze o posibilă colaborare. "Putem să îi încurajăm pe unii dintre ei, aşa cum am făcut-o peste tot în lume, să vină şi să fie parte din ceea ce facem noi în sensul extinderii afacerilor şi planurilor noastre de producţie aici, în România. Intenţionăm să continuăm parteneriatul acesta, să ne dezvoltăm afacerile atât în România, cât şi în general, cu ajutorul furnizorilor noştri", a spus Fleming.

El speră ca firmele străine invitate vor produce la Craiova şi că printre furnizori vor figura şi firme româneşti. Printre firmele prezente figurează Faurecia (Franţa), Continental AG (Germania), Trelleborg Automotive (Suedia), Robert Bosch Gmbh (Germania), Amtek Group (India).

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 14:38

CITIŢI ŞI:

Parc industrial la Craiova

Sursa: Mediafax

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj pentru cei care „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”: DOVEDIREA este un proces de durată

Gandul acum 8 minute
Nicușor Dan transmite un mesaj celor care însă „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”, îndemnându-i să citească patru comunicate. Într-o postare pe Facebook, președintele României spune că „încercările de implicare a

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum o ora
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 3 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Nicuşor Dan: NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale / Statul român trebuie să vină cu noi probe

News.ro acum 46 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Dan consi

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 3 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

FRF a anunțat oficial componența Ligii 2 » FCU Craiova și Gloria Buzău au fost excluse! Cine le-a luat locul

Gazeta Sporturilor acum o ora
Federația Română de Fotbal a publicat oficial componența Ligii 2 în sezonul 2025-2026. FCU Craiova și Gloria Buzău, cluburi cu mari probleme financiare, nu vor evolua în al doilea eșalon al României, fiind excluse de FRF. Liga 2 va arăta astfel: În

Ilie Bolojan s-a întâlnit cu aleșii locali pentru a discuta despre reforma administrației

Mediafax acum o ora
Reprezentanții Guvernului au anunțat că prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, au continuat consultările cu reprezentanții autorităților publice locale asupra pachetului de măsuri pr

Un nou bloc politic ce reuneşte partide care vor unirea cu România se pregăteşte să intre în cursa electorală

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe partide din Republica Moldova care pledează pentru unirea cu România ar putea participa la alegerile parlamentare din septembrie pe o listă comună, constituind un nou bloc electoral – „Unir

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

37°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°