Ce mai contează înjurăturile la adresa lui Băsescu, dacă interesele PDL cer prietenia lui Vadim? Vă mai amintiţi de 18 decembrie 2006, ziua condamnării comunismului în Parlamentul

Ce mai contează înjurăturile la adresa lui Băsescu, dacă interesele PDL cer prietenia lui Vadim?

Vă mai amintiţi de 18 decembrie 2006, ziua condamnării comunismului în Parlamentul României? Mai ţineţi minte uriaşa pânză purtată de peremiştii lui C. V. Tudor pe care era zugrăvit Traian Băsescu în chip de puşcăriaş în zeghe ferecat în spatele gratiilor?

Cum mai defila sfidător preşedintele PRM prin faţa lui Traian Băsescu, în timp ce Horia Roman Patapievici se lupta din balcon cu Daniela Buruiană care, chiar dacă nu reuşea să-l arunce peste balustradă, măcar ameninţa să-l lase fără papion?

Ce vremuri, ce oameni! Ai fi zis că între cele două tabere între care au curs râuri de flegme şi s-au schimbat cele mai umede invective ale limbii române nu mai e loc de întors.

Ei, aş! Decât să rămână Vadim fără birou de vicepreşedinte la Senat, uite că tot PDL s-a sacrificat. Lumea e rea şi nu înţelege gestul nobil al pedeliştilor lui Băsescu.

Aflând că un semen de-al său e în suferinţă, Emil Boc, alt client preferat al publicaţiilor România Mare, a sărit în ajutorul lui C. V. Tudor. E drept, tribunul, la rândul său, a dat de multe ori semne de gingăşie faţă de Emil Boc. Ce poate fi mai tandru decât să zici: "Boc era atât de mic că îl bătea taică-său cu cureaua de la ceas!" Sau: "Când îl puneau să spele podeaua, se urca pe scaun!"

Dar ce mai contează înjurăturile groase la adresa lui Băsescu, ameninţările şi chiar poziţiile pe care se situează PDL şi PRM pe eşichierul politic, dacă interesele partidului cer acest act generos în favoarea lui C. V. Tudor? Trădare, trădare, dar s-o ştim şi noi, ar trebui să strige acum "deontologii" înrolaţi pe lis