Vladimir Tismăneanu: "Discuţiile despre afinităţile istorice şi politice dintre fascism şi comunism rămân la ordinea zilei".
Primul care a vorbit despre fraţii gemeni, totalitarismul de stânga şi cel de dreapta, deci bolşevismul şi fascismul, a fost scriitorul polonez Gustaw Herling-Grudzinski, supravieţuitor al Gulagului şi adversar ireductibil al oricărui sistem terorist-ideologic. Tema este de o actualitate incontestabilă pe care o constatăm de fiecare dată când este atinsă. Prietenul meu Radu Stern, distins istoric de artă din Elveţia, îmi propune un dialog despre nazism şi socialism, trecând aşadar un prag conceptual şi atingând chestiuni ce pot stârni polemici aprinse. Reiau aici câteva idei din răspunsul meu, mai cu seamă că sunt direct legate de analiza pe care o fac barocului comunisto-fascist (în versiunea românească, dar nu numai). Sunt destui pentru care simpla comparaţie între cele două experienţe totalitare ar însemna o abdicare de la valorile liberal-democratice. Comunismul (şi cu atât mai mult un vag definit socialism) continuă să se bucure de un straniu alibi legat de tradiţia rezistenţei antifasciste. Dacă menţionezi Gulagul stalinist, lagărele din statele satelizate ale Europei de Est, milioanele de victime ale maoismului drepte încarnări ale Răului radical, efecte ale proiectului comunist, ţi se răspunde cu un surâs dispreţuitor că e vorba de aberaţii locale, de consecinţele „despotismului asiatic“, de „eterna Rusie“, de efectele subdezvoltarii etc. Nu scria socialistul (ex-troţkist) Isaac Deutscher că stalinismul este rezultatul degradării marxismului la nivelul „magiei primitive“?
În realitate, cum au demonstrat-o atâţia exegeţi ai mişcărilor totalitare, există înrudiri extrem de frapante şi semnificative între cele două extreme. Îi menţionez aici pe Hannah Arendt, Jacob Talmon, Zeev Sternhell şi A. James Gregor (cartea p
