De ce sînt atît de legată de judeţul Vîlcea? Pentru că acolo sînt oameni şi locuri care pentru mine au mereu ceva de spus. Totul a început acum şapte ani, cînd am mers cu un grup de studente de la Facultatea de Litere din Bucureşti la Şcoala de vară de la Mănăstirea Cozia.

De ce sînt atît de legată de judeţul Vîlcea? Pentru că acolo sînt oameni şi locuri care pentru mine au mereu ceva de spus. Totul a început acum şapte ani, cînd am mers cu un grup de studente de la Facultatea de Litere din Bucureşti la Şcoala de vară de la Mănăstirea Cozia. Astfel am pătruns în biblioteca de nepreţuit a mănăstirii, dar şi în cuhnia ei. Acolo l-am cunoscut pe părintele Dometie, care a pregătit un grătar cu peşte, special pentru un articol în revista noastră. În excursiile organizate de coordonatorul Şcolii de vară, profesorul Dan Horia Mazilu, am poposit şi în alte locaşuri sfinte. La Episcopia Rîmnicului l-am întîlnit pe părintele Sebastian, renumit pentru bucatele pe care le pregăteşte, iar la Mănăstirea Turnu l-am cunoscut pe părintele Gheruntie care se ocupă de stupii mănăstirii. Duhovnicul meu este tot din acest judeţ, la Mănăstirea Dintr-un lemn. La Rîmnicu-Vîlcea am avut şi activităţi ştiinţifice: am participat la Simpozionul «Antim Ivireanul». O cercetare antropologică m-a condus tot pe meleaguri vîlcene. Întîmplarea a făcut ca tot în acest judeţ să-mi petrec şi luna de miere, iar acum, întorşi de la Tîrgul meşterilor populari, am constatat că prima excursie a băieţelului meu de numai 7 luni a fost prin acelaşi ţinut atît de drag.

De ce sînt atît de legată de judeţul Vîlcea? Pentru că acolo sînt oameni şi locuri care pentru mine au mereu ceva de spus. Totul a început acum şapte ani, cînd am mers cu un grup de studente de la Facultatea de Litere din Bucureşti la Şcoala de vară de la Mănăstirea Cozia.

De ce sînt atît de legată de judeţu