NU E BANC ● Cîndva italienii imigrau la Brăila, ci erau mai bine plătiţi ca acasă
Cu străzile sale care încep şi se termină pe malul Dunării, Brăila de azi trăieşte din amintirea unor vremuri de legendă. Prezentul nu e demn de trecutul idilic, dar spiritul Brăilei priveşte cu speranţă spre viitor
NU E BANC ● Cîndva italienii imigrau la Brăila, ci erau mai bine plătiţi ca acasă
Cu străzile sale care încep şi se termină pe malul Dunării, Brăila de azi trăieşte din amintirea unor vremuri de legendă. Prezentul nu e demn de trecutul idilic, dar spiritul Brăilei priveşte cu speranţă spre viitor
Cu rădăcinile înfipte de sute de ani în malul hrănitor al Dunării, Brăila de azi bîjbîie în negura vremurilor precum un orb bogat, rătăcit de propria moşie şi nevoit să se hrănească din mila trecătorilor pînă îşi găseşte drumul către casă. Fiindcă Brăila e ca o nucă: dacă treci de coaja anostă a prezentului, ajungi la miezul savuros al unui trecut de legendă. Aşezat pe un pinten de pămînt suficient de înalt cît să fie ferit de capriciile revărsării Dunării ce îl înconjoară pe jumătate, acest oraş a ştiut să profite de bogăţiile dimprejurul său. Din dreapta, fluviul i-a dat peşte şi s-a făcut drum de apă, spre lumea largă, din stînga au curs grînele cîmpiilor mănoase ale Bărăganului. Dar, la aşa o aşezare strategică, istoria nu a fost întotdeauna binevoitoare. Ştefan cel Mare a trecut Brăila prin foc şi sabie, cînd prosperitatea ei făcea de rîs porturile moldovene, iar pe urmă au venit turcii şi au luat-o în stăpînire pentru aproape 300 de ani, pînă în 1828, cînd a fost eliberată de ruşi şi returnată Valahiei. În timpul primului război mondial, oraşul a suferit cumplit sub ocupaţie nemţească pentru ca, 30 de ani mai tîrziu, să intre în regimul comunist, ce avea să-i distrugă personalitatea.
BURSA DE LA BRĂILA. Dacă Bucureştiul
