Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un om, o poveste

Publicat in Jurnalul, miercuri 3 septembrie 2008 ·

A ieşit Băsescu la televizor şi a zis că el a depus un non-peipăr şi atunci eu am lansat în eter o întrebare, uat dă fac iz non-peipăr ăsta şi atunci am aflat răspuns de sus, că de fapt e un known-paper, chestie care e altceva. Decît nimic. M-am simţit ca o proastă stînd acolo, în faţa televizorului, uitîndu-mă ca proasta la Băsescu cum îi pasă lui de ţara noastră şi cum trăieşte el fiecare document, cum pune el suflet în fiecare literă şi-n fiecare cuvinţel, m-am gîndit, băi, da’ nesimţită mai eşti, să moară Tzak şi Pak, tu te gîndeşti la prostii şi domnul preşedinte se gîndeşte la cum să facă bine naţiei române, că acuma ne lasă fără resurse de alimentare cu energie la iarnă, stai să vezi, că o să crească acuma preţul la gazele naturale, că aşa vrea Rusia, i se rupe ei de Băsescu şi de relaţiile ei diplomatice, ce să zic. O nesimţită. Oricum, eu îmi pun nădejdea în domnul preşedinte Băsescu, nu ne lasă el la greu, întocmai ca deodorantul ăla, care nici el nu te lasă la greu, nimeni nu te lasă, băi, la greu, ce, eşti copil?, tuturor le pasă de tine, de mine, de noi, de voi, să stăm liniştiţi în faţa televizorului, să ne bem ceiuţul cît e cald şi să lăsăm îngrijorările pe seama domnului preşedinte, că doar d-aia l-am ales, ca noi să stăm liniştiţi, că sîntem pe mîini bune.

Mă gîndesc aşa, la domnul preşedinte, cum a redactat el non-peipărul ăla, cum s-a gîndit el aşa, “oare cum o fi mai bine, să zic aşa, sau să zic aşa?”, să se fi gîndit el, “ah, mă doare sufletul cînd vorbesc despre resursele de energie, dar asta e, trebuie trebuie s-o spun şi p-asta, sînt dator poporului meu, neamului ăstuia care m-a ales, fiecărui om în parte care-şi pune nădejdea în capacităţile mele de intelectual şi om de stat”, crecă s-a gîndit domnul preşedinte. Pe urmă, singur în biroul dumnealui, l-a buşit un plîns marţial gîndindu-se la neamul românesc şi la iarna care-o să v

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 39 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 3 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 8 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban, în contextul tensiunilor actuale

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale si

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

20°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°