Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii stau mult la serviciu, pe bani puţini

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 4 septembrie 2008 ·

Angajaţii români petrec la serviciu peste 41 de ore pe săptămână.

Românii şi bulgarii stau la serviciu cel mai mult dintre europeni, pe cei mai puţini bani. Angajaţii românii petrec la birou efectiv circa 41 de ore şi 42 de minute pe săptămână, pentru aproximativ 2,2 euro pe oră. Angajaţii români cu normă întreagă stau la birou cu aproape două ore peste media celor 27 de state membre ale UE şi cu mai bine de patru ore mai mult decât francezii, potrivit unui studiu realizat de Observatorul European al Relaţiilor Industriale (EIRO), care evaluează datele din trimestrul patru din 2007 (octombriedecembrie). De birou îi leagă pe români şi contractul de muncă care presupune ca angajaţii să petreacă la locul de muncă 40 de ore pe săptămână, în condiţiile în care restul europenilor ies de la serviciu cu cel puţin două ore mai devreme. Cel mai puţin muncesc francezii. Pentru ei, săpămâna de lucru are doar 35 de ore.

Chiar dacă stăm mult la locul de muncă, suntem codaşi la capitolul zile libere plătite. Potrivit datelor furnizate de EIRO, un salariat român are doar 21 de zile de concediu plătit pe an, cu 5 zile mai puţin decât media europeană şi cu 12 zile mai puţin decât un suedez.

ÎN PORTOFEL

Remuneraţie mică, după buget

Pentru cele circa 42 de ore pe care le stă la muncă pe săptămână, un angajat român primeşte aproximativ 89 de euro pe săptămână, de nouă ori mai puţin decât un german, potrivit datelor Federaţiei Angajatorilor Europeni (FedEE).

Deşi stă mai puţin la serviciu, un german are în buzunar la sfârşitul săptămânii de lucru peste 800 de euro. Cu toate că în primul trimestru al acestui an costurile cu forţa de muncă au crescut cu circa 20%, România este în continuare pe lista celor mai atractive ţări pentru investitorii străini din perspectiva costurilor cu forţa de muncă, fiind surclasată doa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Elias Charalambous, imediat după Petrolul - FCSB 0-1: „E ceva ce nu putem schimba”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după a campioanei en-titre în Superliga, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în deplasarea din etapa a doua. E foarte important pentru încredere, mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 10 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°