Până nu demult, imobiliarele reprezentau unul dintre cele mai atractive plasamente, atât pentru investitorii instituţionali, cât şi pentru "afaceriştii" ocazionali. Acum însă cumpărătorii
Până nu demult, imobiliarele reprezentau unul dintre cele mai atractive plasamente, atât pentru investitorii instituţionali, cât şi pentru "afaceriştii" ocazionali. Acum însă cumpărătorii par să privească cu circumspecţie orice ţine de piaţa de real estate. Cu toate acestea, analiştii spun că există încă tranzacţii sigure pe piaţa bucureşteană.
"Totul se reduce la calculele preliminare"
Valentin Croitoru, Managing Partner RealTime
"De ceva vreme, o achiziţie imobiliară trebuie să fie ceva mai mult decât inspirată. Totul se rezumă acum la cifre, care trebuie să fie foarte bine calculate. Cumpărătorul este, deja, bine pregătit şi îşi stabileşte destul de clar paşii pe care îi urmează, în funcţie de rezultatele calculelor preliminare, de studiul de fezabilitate pentru investiţie, de profitabilitatea respectivei investiţii.
În momentul de dinaintea achiziţiei, riscul trebuie să aibă un grad cât mai mic şi o profitabilitate cu un procentaj cât mai mare, lucru luat destul de rar în considerare de către vânzător la stabilirea preţului.
Astfel, pentru oricare dintre segmentele pieţei imobiliare se poate realiza o tranzacţie mai mult sau mai puţin inspirată. De exemplu, achiziţia unui teren pe care urmează să se dezvolte o clădire de birouri va fi una foarte reuşită dacă sunt respectate următoarele condiţii:
1. estimăm corect care este preţul de închiriere pentru clădirea de birouri astfel încât să putem face un calcul clar al termenului de recuperare a investiţiei (yield);
2. există cerere reală pentru tipul de spaţiu ce urmează a se construi;
3. estimăm corect costurile de construire şi finisare, timpul de execuţie a lucrării şi