Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Efortul de a învăţa începe cu MBA-ul"

Publicat in Adevarul, joi 4 septembrie 2008 ·

Roxana Mocanu şi-a dat seama că are vocaţie pentru resurse umane în timpul programului de administrare a afacerii urmat la o universitate străină Absolventă de Finanţe, Credit şi

Roxana Mocanu şi-a dat seama că are vocaţie pentru resurse umane în timpul programului de administrare a afacerii urmat la o universitate străină

Absolventă de Finanţe, Credit şi Contabilitate, Roxana Mocanu povesteşte că a urmat un MBA în străinătate care i-a schimbat în bine şi cariera, şi viaţa.

Roxana Mocanu are 40 de ani. Pentru ea, MBA-ul (Master in Business Administration) a însemnat un pas important în carieră.

Mai exact, i-a schimbat şi cariera, şi viaţa. Roxana e absolventă de Finanţe, Credit şi Contabilitate, specializare de care spune că este mândră. "E cea mai <> facultate cu profil economic. După ce am terminat-o, am obţinut un post în cea mai mare bancă comercială din România", povesteşte Roxana.

Despre programele de MBA a aflat de la un coleg. "Atunci mi-am dat seama că efortul meu de a învăţa abia începe, că pot fixa o ţintă nouă. La începutul anilor 1990, în România, MBA-ul era un vis", îşi aminteşte Roxana.

Apoi a întâlnit câţiva absolvenţi care erau foarte încântaţi de perspectiva nouă asupra businessului. A aflat de la ei că programul e foarte practic şi îţi dă o deschidere către o carieră de succes, de cele mai multe ori, internaţională. Ceea ce a încântat-o şi mai mult pe Roxana.

Furnizor de MBA la distanţă

"Doream un program internaţional cu recunoaştere internaţională. Aşa am ajuns la opţiunea <> oferită de Universitatea Deschisă din Marea Britanie (Open University), prin reprezentantul său din România, Codecs", spune Roxana Mocanu.

Aceasta adaugă că Open University e cel mai larg furnizor de MBA din Europa în sistem la distanţă. În prezent, e cel mai puternic program MBA disponibil în România, care benefi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum 39 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 45 minute
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Constanţa: Bărbat, arestat preventiv după ce a încercat să îşi ucidă fosta parteneră, lovind-o cu maşina/ Anterior, el o ameninţase cu moartea/ Femeia are nevoie de două luni de îngrijiri medicale

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi ucidă fosta parteneră şi a lovit-o cu maşina când femeia mergea pe trotuar, evenimentul având loc pe o stradă din Cernavodă, judeţul Constanţa. Bărbatul susţine că a fost un accident şi nu

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 5 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

FNGCIMM extinde parteneriatele regionale pentru susţinerea IMM-urilor din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov

Ziarul Financiar acum 39 minute
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a semnat, în luna iulie, patru noi acorduri de parteneriat cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov, în scopul extinde

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°