Ofertele lui Rednic, meniu la masa săracilor cu duhul
De fiecare dată cînd e încolţit, Rednic scoate din joben oferta de nerefuzat. O tactică familiară, ce nu a fost încă fumată de “proştii cu trabuc de la oficială”. SĂ NU FIM PREA RĂI CU “STRÎMBUL”. S-A MAI ÎNDREPTAT. ÎN SFÎRŞIT, NU-L MAI CAUTĂ O ECHIPĂ DIN BELGIA. Epuizată de “refuzurile” repetate, Standard Liege s-a consolat cu Loţi Boloni, iar FC Brugges aşteaptă vremuri mai bune.
Dacă e Rednic, nu mai e Belgia, ci Grecia. Cel puţin aşa susţin sursele interesate ca subiectul să ajungă în presă, pentru a-i îmbuna pe fani şi pe acţionari. Cică Olympiakos Pireu ar fi gata să-i ofere Puriului un salariu de un milion de euro pe an. Mai mult, grecii ar fi atît de disperaţi să nu-l scape cumva pe român că n-ar ezita să plătească şi clauza de reziliere din contractul cu Dinamo, tot de un milion de euro. Apropo, mult mai ieftin e Protasov şi e de-al casei.
Preşedintele elenilor, Sokratis Kokkalis, ar fi hotărît să-l dea afară pe spaniolul Ernesto Valverde după ce Oly a fost eliminată de ciprioţii de la Anorthosis Famagusta. Sună frumos şi măgulitor pentru Rednic, dar fals pentru cine vrea să treacă dincolo de perdeaua de fum. VALVERDE A RATAT LIGA CAMPIONILOR, DAR E UN ANTRENOR CE ARE ÎN CV O CALIFICARE ÎN FINALA CUPEI UEFA CU ESPANYOL BARCELONA. CE PERFORMANŢE INTERNAŢIONALE ARE REDNIC? A ratat de două ori la potou Liga Campionilor, cu Rapid şi Dinamo. De fiecare dată a fost la o repriză de paradis, dar s-a înecat la mal. Ce argumente pertinente ar justifica “insistenţa” grecilor?
Deocamdată, Rednic e un antrenor bun pentru circuitul intern, cît timp nu-şi aprinde singur fitilul în vestiar şi cît timp are susţinerea finanţatorilor. Craiovei i-a săpat groapa, la Vaslui l-a salvat de retrogradare Porumboiu. Trofeele din Giuleşti şi “Ştefan cel Mare” i-au ridicat cota, dar tot nu sînt garanţii pentr