Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSM a respins-o pe Monica Şerbănescu

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 4 septembrie 2008 ·

Consiliul Superior al Magistraturii s-a întrunit astăzi pentru a aviza sau nu propunerea ministrului Justiţiei Cătălin Predoiu. După ce timp de trei ore au audiat-o pe Monica Şerbănescu, procurorii au dat aviz negativ în vederea ocupării funcţiei de procuror şef al DNA. Astfel, patru dintre membrii CSM au votat împotriva propunerii ministrului şi doar trei "pentru". La scurt timp după ce a aflat rezultatul votului, susţinătorul Monicăi Şerbănescu, Claudiu Predoiu, a declarat că: "soluţia adoptată nu este potrivită şi nici în favoarea instituţiei (DNA - n.r) pe termen lung. Acest mic eşec este un pas normal în acest proces". Sursa: Mediafax Kovesi nu se lasă uşor convinsă

În schimb, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a precizat că a votat împotriva numirii Monicăi Şerbănescu la conducerea DNA, afirmând că aceasta nu a convins-o că este cea mai potrivită pentru această funcţie.

"Am făcut o evaluare a activităţii doamnei procuror. Am discutat cu şefii ierarhici care i-au supravegheat activitatea în ultimii doi ani. Toate aceste elemente precum şi prestaţia dumneaei de astăzi nu m-au convins că este potrivită pentru această structură specializată, mai ales într-un moment atât de important când suntem monitorizaţi de către Comisia Europeană exact pe aspecte ce ţin de Direcţia Naţională Anticorupţie", şi-a argumentat votul procurorul general al României.

Kovesi a prezentat şi o serie de elemente care au dezavantajat-o pe Şerbănescu în momentul audierilor.

"Proiectul pe care l-a făcut a fost în termen general. A prezentat câteva vulnerabilităţi, dar fără să stabilească criteriile pe baza căreia a stabilit că acestea sunt vulnerabilităţi. A prezentat câteva măsuri, din nou cu un limbaj destul de general şi nu a prezent un mod de a le rezolva. De aceea am şi insistat pe întrebări pentru că deşi a tr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj în miez de noapte pentru Papa Leon al XIV-lea. Ce au în comun cei doi

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidatul independent calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, a reacționat în noaptea de joi spre vineri, după dezbaterea electorală de la Euronews cu contracandidatul său, la alegerea

🚨 Prima DEZBATERE prezidențială George Simion – Nicușor Dan / Simon: Președintele României trebuia să fie ALTCINEVA

Gandul acum 5 ore
Actualizări „Donald Trump nu apreciază SLUGĂRNICIA” / „Meloni e apreciată” Simion: Mamele să nu-și trimită copiii la război / Dan: Dacă vrei pace, trebuie să fii pregătit pentru război Simion: „Ucraina are nevoie de noi, nu noi de Ucraina” Dan: Îmi

George Simion vrea Guvern de uniune națională. Nicușor Dan: Îl doresc pe Bolojan

Gandul acum 2 ore
George Simion spune că își dorește un guvern de largă majoritate care să asigure depășirea crizelor, iar Nicușor Dan susține că își dorește un guvern susținut de cele patru partide pro-occidentale, plus minorități, condus de Ilie Bolojan. Afirmațiil

George Simion: Îl respect pe președintele FIDESZ și premierul Ungariei Viktor Orban, multe din politicile sale nu toate vor fi politică de stat și în România

G4Media acum 5 ore
În cadrul primei dezbateri televizate de la Euronews România, candidații turului doi al alegerilor prezidențiale au fost chestionați despre felul în care se raportează la minoritatea maghiară din România. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirec

ONG-ul care a sesizat abuzurile din „azilele groazei”, trei întrebări pentru George Simion și Nicușor Dan

HotNews acum 8 ore
Centrul de Resurse Juridice le cere candidaților la prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion, să participe la o dezbatere cu societatea civilă și să își arate public angajamentul față de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Organi

VIDEO Nicușor Dan susține că „așa-zisul sistem” nu se teme de George Simion: „De ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi ca să intrați în turul 2?”

HotNews acum 4 ore
Cei doi contracandidați din finala prezidențială și-au adresat întrebări unul celuilalt, joi, în timpul dezbaterii de la Euronews, context în care Nicușor Dan a sugerat că George Simion nu este anti-sistem cum pretinde. „Dacă sistemului, așa-zisului

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan

BusinessMagazin acum 5 ore
George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidaţi au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranţe fal

Cum poate fi redus analfabetismul funcțional în România? Răspunsurile lui Nicușor Dan și George Simion

Mediafax acum 3 ore
O jurnalistă Euronews i-a întrebat pe cei doi candidați calificați în turul 2 al alegerilor prezidențiale ce soluții propun pentru a reduce rata analfabetismului funcțional, care este de 40%-45% la nivel național, și a abandonului școlar timpuriu, d

Finală englezească în Liga Europa: Tottenham – Manchester United

News.ro acum 2 ore
Formaţiile Tottenham Hotspur şi Manchester United s-au calificat, joi seară, în finala Ligii Europa, trecând în semifinale de Bodo/Glimt, respectiv de Athletic Bilbao. Tottenham a învins în deplasare Bodo/Glimt, scor 2-0, în returul semifinalelor, d

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum 5 ore
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

10°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/16°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/12°
lun.

3°/13°
Timisoara
acum

vin.

8°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°