Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mamaia bulgărească

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 4 septembrie 2008 ·

Sunny Beach, în traducere Coasta Soarelui, este cea mai populată staţiune de pe litoralul Bulgariei, ea dispunând de 200.000 de locuri de cazare şi de 8 kilometri de plajă.

Cea mai mare staţiune de pe litoralul bulgăresc aduce flagrant cu Mamaia. Numai că este o Mamaie mai mare, mai îngrijită, cu verdeaţă, flori proaspete şi hoteluri de lux tip mamut, cu sute de camere şi all inclusive. Sunny Beach este o destinaţie accesibilă, cu un bun raport calitate-preţ şi spaţii de cazare la discreţie, mult mai numeroase decât pe întreg litoralul românesc. Serviciile, infrastructura rutieră şi chiar felurile de mâncare îţi aduc însă aminte că nu te-ai îndepărtat prea mult de casă.

De toate pentru toţi

Situată înspre sudul coastei bulgăreşti, la 35 de kilometri nord de Bugas, „Mamaia bulgărească“ se mândreşte cu plaje imense, cu o lungime de opt kilometri, şi cu peste 150 de hoteluri, la care se adaugă numeroase ansambluri rezidenţiale. Cele mai noi sunt aruncate parcă la întâmplare pe colinele din zonă şi abia au drumuri de acces şerpuite, ca nişte improvizaţii făcute în grabă, înainte de impunerea interdicţiei de construcţie în sezonul estival. În toate acestea se lăfăie, în funcţie de buget, mulţimea de turişti germani, ruşi sau englezi, amestecaţi cu români şi bulgari.

Chiar dacă sunt mai săraci ca restul europenilor, aceştia din urmă nu ratează o vacanţă la mare, spre bucuria companiilor de autobuze, care organizează mai multe curse zilnice între Sofia şi Sunny Beach. Şi ei îndură, asemenea românilor la ei acasă, o călătorie interminabilă spre mare - ce poate dura şi şapte ore şi jumătate - pentru 434 de kilometri, dintre care 200 pe o autostradă cu multe hopuri şi controale poliţieneşti.

Ofertă slabă pentru maniacii cumpărăturilor

Sunny Beach este o staţiune vie, la fel ca Mamaia, potrivită pentr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 19 minute
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum 9 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Destiny Park deschide o nouă locație în Iași, în incinta Mall Moldova (P)

Mediafax acum 22 minute
Destiny Park, cel mai mare parc de învățare prin joacă din România, anunță deschiderea unei noi locații în Iași, în incinta Mall Moldova. După succesul răsunător al centrului din București, noul spațiu promite să aducă aceeași experiență educațional

Adrian Vasile este noul antrenor al campioanei de handbal feminin CSM București

Mediafax acum 22 minute
Cristina Vărzaru, team-managerul echipei, a explicat alegerea: „Am căutat un antrenor care să înțeleagă ADN-ul clubului, care are experiență și cursul de Master Coach obligatoriu în vederea participării în meciurile din Champions League, un antrenor

Militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de valori falsificate

News.ro acum 37 minute
Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valori falsificate în formă continuată. Ult

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum o ora
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 3 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

34°
lun.

21°/34°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°