Cartile dedicate temelor europene ale autorilor romani sunt fie extrem de tehnice, abordand acele aspecte care sunt considerate a fi interesante doar pentru un cerc ingust al specialistilor, fie relateaza experiente personale, atunci cand este vorba de personaje care au participat la negocierile de aderare la Uniunea Europeana. Ambele tipuri de abordari nu sunt de natura a atrage cititorul roman, ci intaresc mai degraba convingerea ca integrarea europeana nu ii priveste, fiind rezervata unei elite care a inteles sa fie cu un pas inaintea tuturor.

Cartea lui Victor Iulian Tuca este din aceasta perspectiva usor atipica. Autorul nu si-a propus sa explice ce este Uniunea Europeana si nici sa dea sfaturi in calitate de martor al dinamicii europene (in calitatea sa de corespondent al postului de radio Deutsche Welle la Bruxelles). Nu avem de-a face cu un demers jurnalistic, evenimentele ultimilor ani nu sunt comentate in succesiunea lor, ci ne aflam in fata unei specii nu foarte des practicate: aceea a eseistului care pornind de la fapte disparate reuseste sa dea o imagine unitara obiectului tratat, sa il disece si sa il recompuna.

Ar putea sa surprinda faptul ca Victor Iulian Tuca dedica largi pasaje din cartea sa prezentarii unor realitati din tari precum Danemarca, Belgia sau Marea Britanie. In definitiv, de ce ar trebui sa intelegem mai bine unitatea europeana din perspectiva unor relatari de calatorie sau a unor experiente de viata personale? Ceea ce il intereseaza pe Victor Iulian Tuca in cartea sa nu este relatarea unor evolutii istorice sau descrierea prezentului, ci interesul sau este de a intelege mai bine cum a fost si cum este inteleasa democratia in diverse locuri ale Europei, in asa fel incat in prezent exista un consens asupra unui model democratic comun, ceea ce a permis punerea laolalta a experientelor acumulate. Europa nu este pent