Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştiul, tot mai scump

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 4 septembrie 2008 ·

Capitala României a urcat în acest an şapte poziţii, într-un topul celor mai scumpe oraşe din lume pentru expaţi, realizat de Mercer, pe fondul aprecierii monedei naţionale faţă de dolar, primul loc fiind ocupat în continuare de Moscova, pentru al treilea an consecutiv. Astfel, în 2007, studiul Mercer plasa Bucureştiul pe locul 78, acesta urcând şapte poziţii în 2008, până pe 71. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu "Motivul din spatele evoluţiei Bucureştiului stă în parcursul pozitiv al monedei naţionale comparativ cu dolarul american, astfel că pentru un expat al unei companii americane devine mai scump să achiziţioneze coşul zilnic necesar", a declarat directorul executiv al companiei de bokeraj de asigurări Marsh România, Cristian Fugaciu.

"Dezvoltarea pieţei imobiliare şi creşterea preţurilor pe această piaţă, mai ales în Bucureşti, este un alt motiv pentru care costurile vieţii au înregistrat un salt", a adăugat acesta.

Tokyo ocupă al doilea loc în top, urcând două locuri faţă de anul trecut, în timp ce Londra a pierdut un loc, ajungând pe trei. Oslo a urcat şase locuri ajungând pe poziţia a patra, urmat de Seul care se află pe locul cinci. La polul opus se află Asuncion din Paraguay, cu cele mai avantajoase preţuri pentru expaţi, pentru al şaselea an consecutiv, potrivit studiului. La realizarea clasamentului, oraşul New York a fost luat ca reper pentru acest studiu, fiind notat cu 100 de puncte. Moscova, care are 142,4 puncte, este de aproape trei ori mai scump decât Asuncion, calificată cu un scor de 52,5.

Singurul oraş al Statelor Unite care a rămas în top 50 este New York, care a ajuns pe locul 22 după o cădere de 7 locuri. Acelaşi trend descendent a fost înregistrat şi de alte oraşe nord americane: Los Angeles a căzut de pe 42 pe 55, Miami a scăzut de pe 51 pe 75, iar Washington DC este acum pe 107, faţă de 85 acum un an

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România reacționează după ce Financial Times a scris că SUA fac presiuni pentru frații Tate. Ce spune Ciolacu după discuția cu Hurezeanu

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis marți, 18 februarie, după o discuție privată cu ministrul de Externe Emil Hurezeanu, că SUA nu au cerut oficial României detalii referitoare la frații Tate.

Avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie. „Nu există niciun fel de risc să rămânem fără gaz sau fără energie electrică”, ne asigură ministrul Energiei

HotNews acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, după comandamentul de iarnă convocat la minister, că pe prognozele pe care le-a primit, avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie, el dând asigurări că nu

Zelenski critică din Turcia întâlnirea ruso-americană de la Riad „cu privire la Ucraina, fără Ucraina”

Ziare.com acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care se află într-o vizită în Turcia, critică întâlnirea ruso-americană de marţi, 18 februarie, din Arabia Saudită, pe care o cataloghează drept negocieri cu privire la invazia rusă a Ucrainei ”fără Ucraina

Susținător al lui Călin Georgescu, reținut după ce a amenințat, pe TikTok, că-l dă „cu capul de bordură” pe Ilie Bolojan

Libertatea acum o ora
Un bărbat de 40 de ani a fost reținut de procurori pentru amenințări și injurii la adresa lui Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Mesajele au fost postate pe TikTok, unde influencerul are peste 23.000 de urmăritori.

Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat subit la doar 43 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat la doar 43 de ani. Anunțul a fost făcut de Filarmonica de Stat Oradea pe rețelele de socializare. „Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, tenor

Planul roșu de intervenție, activat pentru aterizarea de urgență a unui avion cu peste 200 de pasageri la bord. Ce a cauzat panica pe aeroport

Ziare.com acum 4 ore
Un avion cu peste 200 de persoane la bord a aterizat de urgență marți, 18 februarie, pe Aeroportul Cluj-Napoca marți, 18 februarie. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, iar acum toți pasagerii aeronavei sunt în siguranță, anunță ISU C

Episodul 13 al podcastului „Update Go4it” îl are ca invitat pe Vlad Micşunescu

Mediafax acum o ora
Episodul va fi disponibil vineri, 21 februarie 2025, începând cu ora 12:00, pe canalul de YouTube Go4it.ro. Această ediţie este realizată cu sprijinul Defender. Vlad Micşunescu este cunoscut pentru expertiza sa în domeniul auto, oferind recenzii det

Nicuşor Dan spune că a strâns, în două săptămâni, 700.000 de lei, de la peste 2.000 de persoane, donaţii pentru campania electorală la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, spune că a strâns, în două săptămâni, 700.000 de lei, de la peste 2.000 de persoane, donaţii pentru campania electorală la prezidenţiale. ”Ultima oară când m-am uitat, deci noi am lansat asta acum exact două săptămân

Marcel Ciolacu vrea convocarea CSAT după ce JD Vance a criticat anularea alegerilor prezidențiale din România

Libertatea acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, 18 februarie, într-o discuție cu jurnaliștii la Palatul Victoria, că în opinia sa se impune convocarea CSAT după afirmațiile vicepreședintelui SUA, JD Vance, dar acest lucru trebuie făcut de preşedintele in

VIDEO Ilie Bolojan, la șase zile după ce a preluat funcția de președinte interimar, despre anularea alegerilor: „A fost o situație excepțională gestionată cu instrumente democratice”

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar, Ilie Bolojan, spune că România se află „în cadrul constituțional” în acest moment, după anularea primului tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut. El a afirmat, la întâlnirea cu ambasadorii acreditați la București, că

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-9°/-0°
joi

-12°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-2°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/2°
vin.

-5°/0°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

0°/2°
joi

-1°/2°
vin.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-6°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-2°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/4°
vin.

-3°/4°