În luna iulie 2008, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.769 lei, cu 1,8% mai mare faţă de luna precedentă. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.308 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 35 lei (2,7%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de transporturi aeriene (3214 lei), iar cele mai mici în prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei (732 lei).
În luna iulie 2008, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.769 lei, cu 1,8% mai mare faţă de luna precedentă.
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.308 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 35 lei (2,7%).
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de transporturi aeriene (3214 lei), iar cele mai mici în prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei (732 lei).
Indicele câştigului salarial real pentru luna iulie 2008 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 102%.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 124,8%, cu 2,5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna iunie 2008.
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea celui de al 13-lea salariu şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.
În luna iulie 2008 în majoritatea activităţilor economice s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net, datorate, în principal, acordării de prim