Institutul Naţional de Statistică (INS) şi liberalii raportează o creştere economică demnă de invidiat, la care nici nu visam cu cîţiva ani în urmă. Cum de stăm aşa de bine şi noi nu ştim? Guvernarea preponderent liberală din ultimii patru ani (cu prim-ministru liberal şi cu majoritatea miniştrilor aşijderea) nu s-a remarcat prin cine ştie ce mari reforme economice, cu excepţia, poate, a introducerii cotei unice de impozitare de acum patru ani, la începutul mandatului lor. Nu prea au mai avut multe de privatizat, reforma administrativă a stagnat, cea din Sănătate a rămas la stadiul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, iar cea din Educaţie, pur şi simplu nu a existat. Se pare că liberalii noştri au dus principiul liberal al nonintervenţiei statului, în economie şi în general, la extrem. Nu ştim dacă au făcut-o pentru că au fost mult prea ocupaţi din cauza luptei cu preşedintele Traian Băsescu şi a situaţiei defavorabile din Parlament, cu lipsa unor resurse umane valoroase şi capabile să producă reforme, sau pur şi simplu pentru că şi-au urmat unul dintre principiile dragi, cel al nonintervenţiei. În urma guvernării liberale, ţara seamănă foarte bine cu situaţia îmbogăţiţilor din zona Pipera: case scumpe, haine scumpe, SUV-uri, toate pe nişte străzi pline de hîrtoape şi fără sistematizare, bătute de oameni fără prea multă educaţie. Avem o creştere economică spectaculoasă de circa 9%, un produs intern brut bunicel de 196 miliarde de lei, o valoare a punctului de pensie mare, şi o rată a şomajului neglijabilă, de 3,8 %. Dar se simt toate acestea în nivelul nostru de trai? Nu prea. Infrastructura României este în continuare foarte proastă, iar nivelul scăzut de educaţie şi de calificare a majorităţii absolvenţilor de învăţămînt liceal şi superior, dă bătăi de cap angajatorilor. Ritmul construcţiei de autostrăzi şi de drumuri, în general, este foarte scăz