La examenul de definitivare în învăţămînt de la Bucureşti, din 21 august, la Facultatea de Matematică şi Informatică s-au prezentat patruzeci de candidaţi la matematică şi douăzeci şi ceva la informatică. Dintre ei, unul nu a promovat proba scrisă, deşi subiectele au fost „uşurele“, cum s-a exprimat, prea blînd, unul dintre singurii doi candidaţi care au luat nota zece. La proba de pedagogie, a trecut toată lumea... La acelaşi examen, tot la matematică, dar la Braşov, s-au prezentat şase candidaţi. Au promovat patru. Nu ştiu cifrele din alte centre universitare, dar nu văd cum ar putea fi mai mari. Situaţia nu e nouă, ea durează de ani buni, şi se merge din rău în mai rău. În fiecare an, numărul de candidaţi la definitivat, la toate disciplinele, scade. Profesorii bătrîni ies la pensie, se duc şi nimeni nu se înghesuie să le ia locul. Iar majoritatea celor care, totuşi, vin în învăţămînt sînt destul de slab pregătiţi – cel puţin asta se vede la examene ca acesta despre care vorbesc. Nu am date statistice la îndemînă, nici nu ştiu dacă ele există, ca să înţeleg dacă scăderea aceasta dramatică a numărului profesorilor e corelată cu scăderea şi îmbătrînirea populaţiei sau nu. Dar tare mă tem că nu e şi, oricît de puţin numeroase ar fi următoarele generaţii de elevi, tot va exista curînd un deficit foarte mare de profesori. Deficit există şi acum, mai ales în mediul rural, unde cred că sînt şcoli care n-au prea văzut cum arată un absolvent de facultate. Dincolo de cuvintele lustruite despre frumuseţea meseriei de dascăl, despre cît de nobilă misiune este formarea tinerilor, despre vacanţele incomparabil mai lungi decît ale celorlalţi slujbaşi etc., rămîne faptul nud, de toţi ştiut: leafa de profesor este mizerabilă. Un începător nu trece de 800 de lei. Nu ştiu ce va fi, dar acum e groaznic. Şi chiar dacă unii profesori se pot ajuta bine cu meditaţiile, ele nu-i