Televiziunea Română se confruntă de trei ani cu scăderea audienţei, deficite bugetare importante şi cu lipsa de încredere a angajaţilor cauzată de un management rigid şi fără curaj
Televiziunea Română se confruntă de trei ani cu scăderea audienţei, deficite bugetare importante şi cu lipsa de încredere a angajaţilor cauzată de un management rigid şi fără curaj
Foştii şefi ai postului public nu îi dau mari şanse de reuşită actualei formule de management, iar jurnaliştii care au asistat la această decădere se gândesc serios la plecare.
Nu mai e o noutate pentru nimeni că în ultimii doi ani audienţa şi bugetul Societăţii Române de Televiziune (SRTv) au scăzut vertiginos. Că se fac mai multe reorganizări în cadrul departamentelor şi că se achiziţionează programe mai puţine.
Sau că în această vară Departamentul Sport al TVR a rămas "sărac" în urma migrărilor în masă ale comentatorilor consacraţi către GSP TV şi Realitatea TV, determinând instituţia să programeze şedinţe de casting pentru postul de prezentator. Toate scandalurile în care societatea a fost implicată i-au ştirbit imaginea şi i-au diminuat credibilitatea.
TVR nu mai este televiziunea care oferă cetăţenilor informaţii obiective şi bine documentate, jurnalul de ştiri fiind un program cu o forţă modestă. Poate şi pentru că, de anul trecut, de când a fost demisă Rodica Culcer din funcţia de director al Direcţiei Ştiri şi după restructurare, departamentul are o situaţie incertă.
Încremenirea grilei de programe
Conform raportului realizat anul acesta de către Agenţia de Monitorizare a Presei, "Evaluarea nivelului de competenţă în mass-media", mai mult de 37% din cei intervievaţi aşază TVR 1 pe poziţia a cincea, preferând să-şi ia informaţiile de la alte buletine de ştiri.Însă postul nu poate fi asemănat cu OTV, televiziunea de apartament a lui Dan Diaconescu, iar compa