Este pentru prima dată când se lansează, cu mare zarvă, un nou tip de candidatură: cea la funcţia de premier. Pentru cititorul – chiar şi superficial – al Constituţiei – este limpede care sunt categoriile de demnităţi care pot fi câştigaţi prin vot: primar, parlamentar, preşedinte. Funcţia de premier făcea parte din categoria celor ce se aplică prin numire. Adică puteai deveni premier dacă avea cine să te numească. Acum încep să am impresia că la sfârşitul lui Noiembrie se vor introduce pe buletinele de vot şi numele aspiranţilor la şefia Guvernului! Este, dealfel, o ceva mai veche idee, lansată de un gânditor profund în ale politologiei, aflat acum într-o funcţie numită la Preşedinţie. Dl Avramescu îşi dăduse cu părerea într-o emisiune televizată şi ajunsese la concluzia că aşa s-ar rezolva mai multe probleme.
De fapt, cel care a generat un astfel de proces, este însuşi şeful dlui Avramescu. Imun la reguli şi tradiţii, Traian Băsescu este cel care a încălcat pentru prima dată procedura constituţională, că cel însărcinat cu formarea unul nou guvern este reprezentantul formaţiunii sau a alianţei care, în urma alegerilor, deţine majoritatea. După alegerile legislative din 2004, majoritatea era deţinută de PSD. E drept, cu ajutorul aliatului electoral, Partidul Conservator. Atunci Traian Băsescu a reformulat prevederile constituţionale şi, având el deja un cui împotriva lui Năstase, l-a desemnat cu formarea noului guvern pe amicul său Tăriceanu. Odată desemnat, s-a preocupat şi de organizarea unei majorităţi parlamentare: l-a înghesuit pe Copos să-l convingă pe Voiculescu că dacă rămâne cu Năstase, n-are nici o şansă, că el nici picat cu ceară nu-l va nuni pe acesta premier. Unica soluţie era să treacă în barca Alianţei, în felul acesta deschizându-li-se conservatorilor noi orizonturi de acţiune şi notorietate. Mişcarea i-a reuşit, Năstase şi PSD-ul au răma