Sunt aproape doi ani de cand Academia Romana si Fundatia Nationala pentru stiinta si Arta au demarat editarea integrala a publicisticii lui G. Calinescu. Intre timp, din aceasta editie au aparut primele patru volume, care acopera perioada 1920-1939.
Ele cuprind aproximativ sase mii de pagini, urmand ca pana la finele anului viitor sa mai apara tot atatea tomuri si cam tot atatea pagini. Probabil ca, dintr-un anumit punct de vedere, cele mai asteptate volume sunt ultimele, care vor include articolele publicate de Calinescu in framantatii ani postbelici, indicand astfel imprejurarile si aria compromisului pe care marele critic l-a facut cu puterea comunista.
Cu toate acestea, nici opurile deja aparute nu sunt lipsite de interes. Ele conteaza, mai intai, ca "santier" al sintezelor criticului, indeosebi ca atelier al Istoriei literaturii romane de la origini pana in prezent (1941). Cum a luat nastere si cum a evoluat proiectul uneia dintre cele mai importante carti ale culturii romane puteti vedea in volumele publicate pana acum. Or, in aceasta privinta, echipa condusa de Nicolae Mecu si-a facut excelent treaba: cartile sunt insotite de pretioase note de istorie literara care ne arata aproape de fiecare data ce, cine, cum, unde si cu cine.
Dar, dincolo de aceasta, volumele rezista si in sine, prin demonstratiile de inteligenta pe care le desfasoara tanarul Calinescu, dar si prin paginile de pura literatura pe care le contin. De pilda, primul text pe care publicistul l-a consacrat literaturii romane, comentand Stiinta literaturii a lui Mihail Dragomirescu, rezolva simplu si ingenios problema raportului dintre "principii" si "gust": "Tinand seama ca se prefera gustul fara principii principiilor fara gust, Stiinta literaturii devine inutilizabila pentru cine ar avea nevoie de ea si inutila pentru cine are gust." Nu mai putin impresionant e arti
