Inmormântarea lui Vasi. Cei patru ţărani, improvizaţi în ciocli, când îşi pun în biserică pălăriile pe cap - două gri, una maro şi ultimul o bască, înainte de a sălta coşciugul şi de a-l scoate afară din biserică.
Felul cum îşi pun ei pălăriile - se vede că erau împrumutate.
Le pun ca pe nişte căciuli - cum ar îndesa o căciulă. în biserică la rând se află alt mort cu beretă pe cap. O femeie trecând a exclamat în treacăt "uite un mort cu bască!"
Moartea lui Vasi. Femeile, nevestele de mult măritate care nu îşi mai cred bărbaţii nici când mor...
"Mor!" spune el ţinându-se după ea, stai lângă mine că mor, dă-mi mâna să ţi-o ţiu.
Ea se oprea din treburile ei, din dereticat, vădit enervată, când nu mai suporta, se lăsa extenuată pe un scaun alături de el, crispată, să ţină mâna "muribundului", - abia aştepta să se termine frica aia a lui că moare, de moarte, ce credea că este o prefăcătorie şi să iasă, să plece din odaie.
Şi el face, ce n-ai fi crezut că va face: MOARE!
După aceea, ea, nevenindu-i să creadă - "cum, a murit cu adevărat?"...
*
Ideea unui profesor de naturale: totul e să ştii de la început că vei rata viaţa, că ai să mori...
Cum vei muri, - de moarte bună, prin glonţ, otravă, ştreang, într-un azil de bătrâni?...
Dar singura teamă nobilă este că oricum, vei rata...
Obsesia unui perdant.
*
Regăsirea exerciţiului libertăţii ca o haină nouă mult prea largă în care te simţi slab şi pipernicit... Te sileşti să atingi limita adevărată a libertăţii, dar un gol rămâne între ce faci şi comportamentul liber, atât de mult a intrat frica în tine, - lupta cu reflexele vechi.
*
Trecând o dată graniţa cu trenul în U.R.S.S., pe la început, dimineaţa, în vagon apar în inspecţie doi soldaţi sovietici în uniformele lor pământii, culoarea lutului, cu epoleţi roş
