Chiar atît de mare să fie disperarea? Chiar aşa să arate începutul sfîrşitului? În politica românească se poate chiar orice, cu O mare de la oribil, odios şi... oiştea-n gard? Se pare că da!
De cele mai multe ori, cînd o dau în bară, politicienii români găsesc scuze lamentabile. Că aşa ar fi procedat şi alţii, că uneori compromisul este de dorit, în locul unui scandal, că nu s-au luat decît decizii tehnice, care nu presupun colaborări ulterioare pe tărîmul politicii, că era soare afară şi în clădiri prea frig sau că oboseala îşi spune cuvîntul.
După ce şi-au lansat vitejeşte în luptă "candidaţii" de premieri, în ţinute de la aproape dezbrăcat la prea încotoşmănat, nimeni nu mai credea că altceva va anima spaţiul public, cel puţin săptămîna aceasta. Că ne vom hrăni cu toţii din imaginile cu Theodor Stolojan sportiv în slip, Mircea Geaonă în cămaşă tinerească suflecată şi Călin Popescu Tăriceanu prea elegant, cu cămaşa strînsă de gît, la malul mării. Ne vom hrăni, dar vom slăbi, de griji.
Acum, ce-i drept, există public, atît masculin, cît mai ales feminin, care apreciază toate cele trei tipologii de abordare a personajului politic şi a campaniei electorale, pînă la urmă. Ceea ce nu i se permite unui om de afaceri este în regulă pentru un om politic. Ţinuta business este una cît se poate de clară şi universal valabilă, la fel ca şi comportamentul care ţine de atmosfera şi mediul de afaceri.
Ce nu este valabil însă în cercetare, educaţie, afaceri, chiar cultură, e absolut natural, sau devine, în politică. Nu mă cramponez acum de limbajul trupului sau de acuzele încrucişate pe care le-au lansat cei trei driveri ai partidelor, care vor funcţiona pe post de locomotivă politică – rol pe care îl aveau, pînă la alegerile trecute, candidaţii la Preşedinţie –, ci la înţelegerea PD-L – PRM pentru funcţia de vicepreşedint
