Din opere la scara valorilor relativ egale, există lecturi apăsătoare, împovărătoare, şubrezitoare - şi altele, nu mai puţin incitante, nu mai puţin profunde, dar, la antipodul celor dintâi - şi concurându-le ca intensitate - stenice, reconfortante, chiar dacă nu confortabile. Vine o vreme când răul din lume nu-ţi mai oferă prea multe secrete şi când înclini să le doreşti şi să le preferi pe cele din a doua categorie, pe cele inspiratoare de oarecare curaj...

O astfel de lectură, în care prevalează frumuseţea, desigur nu idealizarea - propune, în traducerea franceză a lui Jacques Duvernet, la Editura José Corti - Corespondenţa Hermann Hesse - Thomas Mann ; admirabil cuplu de mari de tot scriitori, cam de aceeaşi talie şi de aceeaşi vârstă, amândoi de o perfectă distincţie nu numai literară, ci şi sufletească ; admirându-se, iubindu-se şi parcă stimulându-se şi chiar sprijinindu-se unul în celălalt, unul pe celălalt şi - culmea - cu trecerea anilor, a deceniilor, până la bătrâneţe şi până la moartea unuia din ei, din ce în ce mai mult... Dacă se poate închipui una ca asta ! În viaţa literară şi a literaturii, de atâtea ori deprimantă prin gelozii, neînţelegere, indiferenţă, uneori duşmănie, uneori ură...

Cum să nu fie reconfortant, cum să nu te re-împace cu literatura şi cu autorii ei - un astfel de "caz", da, veritabil caz!, o astfel de "relaţie" inaugurată în prima tinereţe, de către doi scriitori deja reputaţi şi deci având toate motivele să se pândească, să se invidieze, să se deteste şi să se calomnieze "cu toată sinceritatea", inaugurată la douăzeci şi ceva de ani, continuată vreme de o jumătate de secol, până la optzeci de ani ai unuia, la aproape optzeci de ani ai celuilalt...

Referinţa "franceză" principală în schimbul de scrisori - un scriitor prea puţin gustat în spaţiul german - Gustave Flaubert cu al său etern cal