Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RODICA CULCER: Ipocrizii

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 5 septembrie 2008 ·

Ştim desigur că ipocrizia este al doilea nume al politicii româneşti, iar falsitatea - norma secretă, dar imperativă, care guvernează comportamentul politicianului român, dar parcă în ultima săptămână s-au adunat cam multe exemple de ipocrizie publică.

Nu mai departe de ieri, ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, nu contenea s-o laude la CSM pe Monica Şerbănescu, propusă pentru şefia DNA, deşi nu a condus în viaţa ei o anchetă. Cu toată morga domnului Predoiu, era greu să nu vezi că se străduia din greu să acopere o comandă politică. Este adevărat, ministrul justiţiei şi-a stabilit recordul personal de ipocrizie atunci când i-a oferit lui Daniel Morar o funcţie inexistentă la Bruxelles, încercând să mascheze ordinul primit pe filiera PSD-PNL privind înlăturarea acestuia.

În aceeaşi zi, senatorii jurişti s-au prefăcut şi ei în mod solemn că promovează depolitizarea justiţiei, adoptând un amendament la legea privind numirea magistraţilor prin care preşedintele ar fi exclus din acest proces. Nu ne-au explicat cum se împacă acest amendament cu articolul 134 din Constituţie, care prevede că CSM „propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor“ - deci în niciun caz nu numeşte el procurorii, cum ar vrea senatorii PNL, PSD, PC şi - parţial - PRM.

Şi prin alte zone însă politicienii au spus una şi au gândit alta: Cezar Preda, de pildă, se plângea că Ziua naţională nu va mai fi sărbătorită cum se cuvine, pentru că alegerile parlamentare au fost programate în ajunul ei. Adevărata grijă a domnului Preda şi a partidului său este însă absenteismul electoratului urban, care va fi favorizat de weekendul prelungit ce începe din 28 noiembrie. Desigur, programarea alegerilor la 30 noiembrie este stupidă şi cinică: cine şi-ar închipui alegeri generale în Franţa organizate pe 13 iulie, de pildă? Din punct de vedere e

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când va oficia prima slujbă în Capela Sixtină Papa Leon al XIV-lea

Libertatea acum 26 minute
Prima slujbă oficiată de Papa Leon al XIV-lea în Capela Sixtină va avea loc vineri, 9 mai, la ora locală 11 (12.00, ora României), a anunțat Vaticanul.

Prognoza meteo pe patru săptămâni / Cum va fi vremea în minivacanța de Rusalii

HotNews acum 49 minute
Vremea va fi mai rece decât este normal pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni, urmate de o încălzire ce va aduce temperaturi ușor mai mari decât media obișnuită, în special în prima săptămână din luna iunie, potrivit prognozei

Curtea Constituțională discută vineri cererea de anulare a alegerilor

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională va analiza vineri cererea de anularea a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminica trecută, potrivit programului de pe site-ul CCR. Potrivit programului, Curtea Constituțională va discuta, în ședința programată să în

Prioritățile Papei Leon în calitate de lider al Bisericii Catolice. Prima sa apariție publică sugerează calea pe care o va urma

Adevarul acum o ora
Din primele sale momente la balconul Bazilicii Sfântul Petru, Papa Leon al XIV-lea a oferit trei indicii importante despre ce fel de lider al Bisericii Catolice va fi pentru cei peste 1,4 miliarde de credincioși, relatează Reuters.

Ironia din patru cuvinte postată de George Simion imediat după dezbaterea cu Nicușor Dan, de la Euronews

Libertatea acum o ora
După prima confruntare directă între candidații la președinție George Simion și Nicușor Dan, care a vut loc loc joi seara și a fost organizată de Euronews România, liderul AUR a postat pe Facebook un mesaj ironic format din doar patru cuvinte.

China anunţă un pachet amplu de măsuri de relaxare pentru a stimula economia afectată de războiul comercial cu SUA / Fond special de 500 miliarde yuani pentru creditarea în domeniile îngrijirii vârstnicilor şi consumului general

G4Media acum 2 ore
Banca centrală a Chinei şi autorităţile financiare au prezentat miercuri un set amplu de măsuri de politică monetară şi fiscală menite să susţină economia în contextul tensiunilor comerciale în creştere cu Statele Unite, tranasmite CNBC, transmite N

Browser-ul Chrome foloseşte AI-ul pentru a depista înşelătoriile

News.ro acum o ora
Google a implementat o funcţie de protecţie în Chrome care se bazează pe inteligenţa artificială pentru a identifica în timp real şi a avertiza utilizatorii când pot deveni victime ale escrocheriilor online. Noua facilitate, care se bazează pe model

Donald Trump face apel la o încetare a focului timp de 30 de zile între Rusia și Ucraina

Mediafax acum 59 minute
Într-o postare pe rețelele sociale, Trump a scris că „dacă încetarea focului (de 30 de zile) nu este respectată, SUA și partenerii săi vor impune sancțiuni suplimentare”, notează Reuters. „Această încetare a focului trebuie să se construiască în cel

Finală englezească în Liga Europa: Tottenham – Manchester United

News.ro acum 9 ore
Formaţiile Tottenham Hotspur şi Manchester United s-au calificat, joi seară, în finala Ligii Europa, trecând în semifinale de Bodo/Glimt, respectiv de Athletic Bilbao. Tottenham a învins în deplasare Bodo/Glimt, scor 2-0, în returul semifinalelor, d

George Simion vrea Guvern de uniune națională. Nicușor Dan: Îl doresc pe Bolojan

Gandul acum 9 ore
George Simion spune că își dorește un guvern de largă majoritate care să asigure depășirea crizelor, iar Nicușor Dan susține că își dorește un guvern susținut de cele patru partide pro-occidentale, plus minorități, condus de Ilie Bolojan. Afirmațiil

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/17°
dum.

8°/21°
lun.

9°/16°
Iasi
acum

vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/13°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

11°
vin.

8°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°