De la Cernavodă, Grupul Şcolar Industrial Energetic. Clasa a XI-a. Ceea ce vrea să zică 17 ani. "'Să vorbim, dragii mei, despre prăpastia dintre generaţii...' Excelent debut al unui discurs plin de pilde, nu crezi ? Şi atunci când eşti nevoită să-l asculţi cuminte şi atentă într-o sală arhiplină, cu tot liceul, e şi mai minunat. E perioada crizelor extreme, cu cei mai mulţi nervi pe metru pătrat, mai precis luna magică a tezelor. Şi pentru că profii veghează, ca de obicei, la bunăstarea noastră mintală şi la buna noastră integrare în diverse sisteme şi aspecte de viaţă, s-au gândit că ar fi momentul ideal să aducă un "meseriaş" (în cazul ăsta un nene psiholog) care să ne vorbească despre cum să abordăm problema asta atât de veşnic spinoasă a părinţilor. (...)
Da, în regulă! Tocmai avusesem o şedinţă de băgare a minţilor în cap cu tata, cu o seară înainte. Prăpastie puţin spus despre ce ne despărţea... Vero de la mine din clasă, pe care o bat ai ei în mod constant, pentru că îşi vopseşte părul în verde fosforescent, pentru că nu e carne în frigider, pentru că a bătut Steaua şi nu Dinamo sau pentru că plouă afară, a propus odată la ora de dirigenţie să fie înfiinţate şcoli pentru părinţi, cu note, materii, corigenţi şi repetenţi, pentru a se stabili clar cine are voie şi cine nu să facă şi să crească copii. Mă gândeam să-i arunc puţin în faţă această idee tatălui meu, însă n-avea niciun rost, pentru că, sigur, ar fi etichetat-o drept una din aberaţiile mele, eu care oricum fac parte din cea mai dezaxată, amorală şi lipsită de valori generaţie pe care a văzut-o Terra... Mă rog, aceleaşi obiecţii: nu stau destul acasă, nu învăţ niciun sfert de mult cât ar trebui şi mă îmbrac ca o mătură, cu o sută de culori pe mine. Ce, aşa se îmbracă o domnişoară decentă la vârsta mea? Nici gând! O domnişoară serioasă stă numai în casă, cu ochii în cărţi şi zice 'Da, mami.
