N-am debordantă
lirică-nzestrare
Eu, har nu am nici de-o a zecea parte
(Mi-ar zice-o alţii: nici că-ntr-a o sută),
Când încropesc polei de bele-arte
Peste un creştet inocent, de ciută.
N-am aptitudini vaste cât s-ar cere
Să-mi salt în madh vreo gâză bălăioară,
Care-mi durează farmacii cu miere
Pe-un stilobat religios, de ceară.
N-am debordantă lirică-nzestrare
Să-i, talisman, dintr-însa dărui lumii.
Din lipsă de idei scăpărătoare,
Nici agripnia productivă nu mi-i.
O, n-am talent cât sufletul mă cheamă
Să tălmăcesc prin slove cum arată
Sfântămerindea inimii de Mamă
Şi scutul cald al braţelor de Tată!
22 grânar/1999
"Romanţa de pe urmă"
Nu am ştiut să cred că pleci din sat;
De ie şi de vâlnic, că te lepezi;
De mieii cu surtucul inelat;
De performanţa iezilor cei repezi.
Mi-au fost cu neputinţă să socot
Că vei uita viţeii din toloacă
Şi codrii colindaţi de Barbă-Cot,
Printre ghindari când nimfele se joacă.
Şi-atâtor dumitriţe, cum să ştiu
Că nu le mângâi specia fragilă,
Când brumărel, ca un poet diliu,
Se-nvăluie-n manta de xantofilă.
Cum să pricep că nu mai vrei să vezi,
Dereticat cu sapa seculară,
Tezaurul bostanilor obezi:
Tain la roibi, din truda mea de-o
vară.
Dar veveriţa, minte o mai ţii?
- Oho, ce trenă! însă-n rest puţină -
Cu, parcă, sfredeluşe-ntre gingii,
Hărăciuindu-mi nucul din grădină...
Patriarhal, nu-ş^ câte să-ţi mai spun;
Mi-e sufletul..., mi-e vocea suferindă
Chiar şi-n cei zori festivi când Moş-
Ajun,
Zevzec, mai crede că ne-aştepţi în
tindă.
(De fapt, străbuna t
