N-am debordantă

lirică-nzestrare

Eu, har nu am nici de-o a zecea parte

(Mi-ar zice-o alţii: nici că-ntr-a o sută),

Când încropesc polei de bele-arte

Peste un creştet inocent, de ciută.

N-am aptitudini vaste cât s-ar cere

Să-mi salt în madh vreo gâză bălăioară,

Care-mi durează farmacii cu miere

Pe-un stilobat religios, de ceară.

N-am debordantă lirică-nzestrare

Să-i, talisman, dintr-însa dărui lumii.

Din lipsă de idei scăpărătoare,

Nici agripnia productivă nu mi-i.

O, n-am talent cât sufletul mă cheamă

Să tălmăcesc prin slove cum arată

Sfântămerindea inimii de Mamă

Şi scutul cald al braţelor de Tată!

22 grânar/1999

"Romanţa de pe urmă"

Nu am ştiut să cred că pleci din sat;

De ie şi de vâlnic, că te lepezi;

De mieii cu surtucul inelat;

De performanţa iezilor cei repezi.

Mi-au fost cu neputinţă să socot

Că vei uita viţeii din toloacă

Şi codrii colindaţi de Barbă-Cot,

Printre ghindari când nimfele se joacă.

Şi-atâtor dumitriţe, cum să ştiu

Că nu le mângâi specia fragilă,

Când brumărel, ca un poet diliu,

Se-nvăluie-n manta de xantofilă.

Cum să pricep că nu mai vrei să vezi,

Dereticat cu sapa seculară,

Tezaurul bostanilor obezi:

Tain la roibi, din truda mea de-o

vară.

Dar veveriţa, minte o mai ţii?

- Oho, ce trenă! însă-n rest puţină -

Cu, parcă, sfredeluşe-ntre gingii,

Hărăciuindu-mi nucul din grădină...

Patriarhal, nu-ş^ câte să-ţi mai spun;

Mi-e sufletul..., mi-e vocea suferindă

Chiar şi-n cei zori festivi când Moş-

Ajun,

Zevzec, mai crede că ne-aştepţi în

tindă.

(De fapt, străbuna t