Câştigătorul ultimelor patru ediţii la US Open, elveţianul Roger Federer, s-a calificat în semifinalele turneului de american de Grand Slem.
Federer, numărul doi în clasamentul ATP, l-a învins în sferturile de finală pe luxemburghezul Gilles Muller, după o partidă care a durat aproape două ore şi jumătate şi s-a încheiat cu scorul de 7-6(5), 6-4, 7-6(5). Federer a făcut doar 19 greşeli neforţate în meciul cu Muller, un jucător clasat pe locul 130 în clasametul ATP înaintea ultimului turneu de Grand Slem al anului.
Roger Federer a ajuns la a 32-a victorie consecutivă la US Open şi rămâne în cursa pentru al cincilea succes pe tărâm american, performanţă realizată în "era" ATP doar de americanii Jimmy Connors şi Pete Sampras. De asemenea, elveţianul este prezent pentru a 18-a oară consecutiv în faza semifinalelor în turneele de Grand Slem.
În semifinale, elveţianul va juca împotriva învingătorului dintre sârbul Novak Djokovic, numărul trei ATP şi finalist anul trecut la Flushing Meadows, şi americanul Andy Roddick, locul opt în calsamentul mondial şi ultimul câştigător din Statele Unite al turneului (2003).
În cealaltă semifinală a competiţiei se vor întâlni spaniolul Rafael Nadal, liderul mondial ATP, şi scoţianul Andy Murray, al şaselea favorit la US Open.