Venea Revelionul şi chelnerul Ionică căuta curcani ieftini pentru meniul restaurantului. Fănică îi dăduse mînă liberă, chiar dacă nu ţinea la prezenţa pieptului de curcan şi a curcanului umplut pe lista de mîncare a cîrciumii, unde nu avea clienţi cu pretenţiile celor din Orient Express. Dar în oraş începuse să se vorbească despre Ionică şi despre manierele lui de mare chelner, plătit în pagubă de ambiţiosul ţăran care-i luase cîrciuma la licitaţie dlui Stelian. Se vorbea şi despre oglinzile de cristal de la clasa întîi a restaurantului, dar mai ales despre capacitatea de seducţie a ţăranului cu ochi albaştri care izbutise s-o convingă pe văduva Scipione să-i închirieze casa de lîngă gară. Cei care îi juraseră dlui Stelian că nu vor trece pragul cîrciumii pînă nu-l vor vedea pe ţăran la pămînt, făceau plimbări pe peronul gării şi se uitau pe ferestre. Iar de cînd se aflase că judecătorul îi pregătea una mare lui Stelian, chiar şi cei mai îndîrjiţi susţinători ai cîrciumarului rămas fără cîrciumă începuseră să-şi rărească vizitele la el acasă.

Caută Ionică curcani mai întîi la piaţa mică, din centru: acolo găini, porumbei pentru bolnavii de inimă şi nişte raţe. Se duce duminică la oborul de vite şi orătănii. Cumpără trei porci - doi de tăiat, al treilea să fie. Ia şi o vacă stearpă, la preţ de chilipir şi vede o curcă a ghinionului, slabă şi rebegită, de se gîndeşte chelnerul să dea o fugă la Bucureşti, să ia un curcan pe cît l-o lua, să ţină sus rangul restaurantului. Se suie Ionică în birjă şi-i scapă o înjurătură elaborată despre Medgidia şi curcanii mă-si. Tătarul de pe capră, în loc să pornească spre gară, o ia în sus spre cartierul turcesc: "Mergem la Tefik!" zice. Fatalismul lui de fost chelner pe tren l-a făcut pe Ionică să accepte acest ocol. Se opreşte birja în faţa unei case de chirpici cu peretele de la stradă orb. Birjarul sare de pe capră şi intră