Dobanzile platite de banci la depozitele in lei au urcat aproape neintrerupt de la inceputul anului, ajungand acum aproape de 12% pe an, astfel ca cine economiseste acum va vedea un castig bun la anul, avand in vedere asteptarile de scadere a ratelor. La aceste niveluri, dobanzile depasesc deja inflatia (de 9% in iulie), dar mai ales sunt cu mult peste proiectia cresterii anuale a preturilor, care ar trebui sa incetineasca spre 6% inca de la inceputul anului viitor, potrivit proiectiei Bancii Nationale.
Cum dobanzile platite de banci urmaresc indeaproape inflatia, e clar ca asemenea niveluri de dobanda nu vor mai fi oferite.
"In 2009 nu vom mai vedea dobanzi asa mari, date fiind asteptarile ca BNR sa coboare dobanda de referinta odata cu temperarea inflatiei. Prin urmare, cine isi constituie acum un depozit cu dobanda fixa pe un termen de un an de zile, la anul va primi o dobanda peste media pietei", apreciaza Lucian Anghel, economistul-sef al BCR. Astfel, acum este momentul potrivt pentru constituirea unui depozit la termen, urmand ca spre sfarsitul anului sau la inceputul anului 2009, dobanzile oferite de banci sa coboare.
Trebuie spus insa ca unii analisti - mai ales cei straini- se asteapta ca BNR sa mai majoreze dobanda pana la sfarsitul anului, ceea ce inseamna ca am putea sa vedem si cresteri ale dobanzilor platite de banci la depozite. Cum bancherii au inceput sa garanteze nivelul de dobanda pe toata perioada depozitului, cine economiseste acum poate sa stie cu exactitate cat castig va avea (din dobanda trebuie insa dedus impozitul perceput de stat de 16% si eventual comisionul retinut de banca la retragerea banilor).
Dobanda medie la lei oferita de bancile din sistem a urcat la 9,95% pe an in iunie, cu aproape trei procente mai mult decat nivelul de la inceputul anului, arata cele mai recente date ale BNR. Unele banci ofera chiar