Sub regimul antonescian, Ministerul Propagandei a editat un vast material iconografic de sustinere atat a liniilor de forta ale politicii maresalului Antonescu, cat si a imaginii personale a acestuia. De fapt, flamboiantul cult al personalitatii promovat de Carol al II-lea a fost succedat printr-o agresiva propaganda a cultului Conducatorului, al salvatorului providential si dezinteresat al neamului aflat pe marginea prapastiei. In degringolada politica si militara a dramaticei veri a anului 1940, romanii chiar aveau nevoie de o imagine concreta de care sa-si agate sperantele si spaimele, iar Ion Antonescu, militarul cu un CV impresionant intrunea toate asteptarile inconstientului public.
In paralel cu gestionarea puternicei personalitati a lui Ion Antonescu, propaganda statului avea mult mai dificila misiune de a face acceptata de catre dezorientatul cetatean roman figura, pana nu demult amenintatoare, a lui Hitler, cel care girase raptul Ardealului de Nord-Vest. Printre multe alte articole de presa si alte afise propagandistice s-au editat si numeroase carti postale militare gratuite, distribuite trupelor de pe frontul de Est pentru a fi folosite in corespondenta catre tara. In toate acestea, ilustratia constituia argumentul forte al respectivei campanii de propaganda, dar pentru a nu lasa loc nici unei interpretari gresite, ea era insotita de un text explicativ dincolo de orice dubiu.
Intr-una din acestea, Antonescu avand o atitudine demn-persuasiva apare in dialog cu un Hitler cazut pe ganduri. Ceea ce maresalul Ion Antonescu pare a-i spune lui Hitler este inscris sub ilustratia puternic retusata si face parte din discursul Conducatorului catre romani, din 26 februarie 1941: "In Fuhrerul Marei Germanii, acest neintrecut ziditor de lume noua, acest om care a suferit pentru marea lui Natiune si a luptat ca s-o inalte la o glorie nepieritoare, am gas
