Acum cativa ani, Marian Iancu a incercat sa vanda rafinaria-problema a industriei petroliere romanesti, RAFO, catre un grup rusesc. AVAS, condusa atunci de Razvan Orasanu, i-a blocat tranzactia de vreo 60 milioane de euro suficient timp cat sa fi putut scoate din minti si pe cel mai calm om de pe Pamant.
Nu discutam aici cat de intemeiate erau motivele blocajului, dar merita remarcat faptul ca Marian Iancu a vorbit atunci despre un abuz al autoritatilor scurt, aproape neobservabil. N-a ridicat tonul in presa si nu s-a martirizat pentru ca i s-ar face o nedreptate. Astazi, Iancu se poarta cu totul altfel intr-o industrie infinit mai putin dificila decat cea a petrolului. Aduce acuze grave celor de la FRF si anunta limpede ca se va retrage scarbit de ceea ce i se intampla.
Totusi, un om care a dat spaga pentru a-si vedea interesele implinite, nu se retrage dintr-o afacere dezamagit de partenerii sai. Sau un om care nu a dat spaga pentru a-si vedea interesele implinite, dar care se foloseste de aceasta acuza pentru a-si lovi partenerii de afaceri nu este genul de om care sa se retraga scarbit dintr-o afacere. Pur si simplu, atitudinile marete si aceste situatii nu sunt compatibile. Mai mult, nimic din actiunile sale trecute nu arata ca Marian Iancu ar putea sa faca un gest de fronda atat de prostesc si de neprofitabil.
Iancu nu va pleca de la Timisoara pentru ca este, inainte de toate, un om de afaceri. El a facut niste investitii acolo, in stadion, in lotul de jucatori si a reusit o chestiune in privinta careia putini patroni obtin succes. A crescut cota fotbalistilor sai pana la nivelul la care poate spune ca face tranzactii premium pentru Liga 1 cand vinde un fotbalist. De asemenea, Timisoara a reusit sa intre in Europa fotbalistica prin performantele sezonului trecut. Nimeni nu inchide o asemenea afacere. Nimeni. Cel mult, o vinde
