Marti e spiritul disco, miercuri e seara doamnelor, joia e animata de senzatii, noaptea de vineri se dedica fanteziei, sambata e "glamour", iar duminica se sarbatoreste.
Si petrecerea de sfarsit de vara a fost tematica. S-a numit Kinky Boots si si-a lasat clientii cu amintiri cel putin interesante. Am ajuns la clubul Vision by Mondy's din Neptun-Olimp intr-o duminica seara. Nu orice duminica seara, ci chiar aceea in care a avut loc finala concursului international de barmani MBA Flair 6. Deschis de numai cateva luni, clubul e vechi si nou in acelasi timp.
E nou pentru ca a fost inaugurat la inceputul verii, dar e vechi pentru ca perpetueaza spiritul Captain Mondy's din Jupiter, un club pe care veteranii litoralului romanesc il stiu mult prea bine.
Vision se afla la subsolul hotelului Cocor din Neptun-Olimp. Intrarea este una numai potrivita pentru un local de underground care imbina destul de elegant stilul urban cu atmosfera de vacanta si plaja. De o parte sunt decorul, pupitrul de DJ, ambianta si de cealalta parte sunt cocteilurile de vara, animatoarele in costume sumare si muzica.
Tot la capitolul "de vara" intra si jeturile de CO2, niste valuri reci de aer care te surprind (foarte placut) daca nu esti atent.
Vision este unul dintre putinele localuri in care aerisirea functioneaza atat de bine incat mai ca mi-a fost frig chiar daca erau aproape 30 de grade afara, desi erau multi oameni inauntru si toti dansau. Pentru entertainment exista cei mai cunoscuti DJ-i din Europa sau rezidenti din Ibiza alaturi de trupe la fel de celebre de dans - modelul "Las Vegas", dupa cum au explicat investitorii. Este vorba despre nume ca DJ Carlos Gallardo, La Menor, Samir Performance si Aerial Acrobatics Performance (invitatii de la deschidere).
Preturile egaleaza ambienta - un pahar de whiskey costa 15 lei, iar cocteilurile sunt 22 de lei.