Mă aflu la Universitatea din Doha, o oază de piatră galbenă într-un oraş de sticlă. Capitala bogatului stat Qatar, un fel de Manhattan al Orientului, nu mai are multe asemenea spaţii, căci aproape toate clădirile mai vechi de doi ani au fost înlocuite cu zgârie-nori extratereştri - care par, priviţi de pe Cornişă, o ghirlandă de becuri (chiar potrivite cu numele oraşului, "Ad-Dawha" - în traducere, "copac mare").

Departamentul de Filologie pentru fete, unde am avut de ţinut o conferinţă, e o incintă de culoarea nisipului, înconjurată de curtea cu aer mai degrabă hispano-arab, copleşită de razele soarelui atât de puternic, încât studentele trebuie să folosească un shuttle pentru traversarea întinderii. Frumoase ca iubitele poeţilor preislamici, subţiri şi graţioase, îmi amintesc de clişeele poeziei arabe: cu "ochi săgeţi" şi gene ca penele săgeţii, date cu kuhl. Portretele par desprinse din qasidele lui Imru'u-l Qays: "mijlocul ne-ndoit şi netedă spinarea", "părul mult şi negru şi nasul subţiratec", "obrazul de opaiţ" sau "licăr de sabie tăioasă", cu-ncheietura mâinii "perfectă, de agat", cu şolduri "ca o dună", statura "ca o lance", puritate de ou, gât de gazelă şi picioare precum tulpinile de papirus, luminând ca "torţa unui sihastru"... Dar ceea ce poeţii preislamici nu şi-ar fi imaginat niciodată, e că aceste frumuseţi misterioase în văluri negre vor purta, ca pe o mare bijuterie, lap-top-uri de ultimul răcnet, lucrând pe lângă havuzurile interioare ale grădinii, sau luându-şi notiţe, în amfiteatre, direct pe computer. În locul lăutelor ţin pe genunchi computere cu design perfect, iar la gât, în locul colierelor şi amuletelor, memory-stick-uri în nuanţele perlelor care făceau cândva gloria Qatarului. Iată cum pescuirea perlelor a revenit la simbolul cărturăresc al căutarii înţelepciunii.

Universitatea, înfiinţată în 1973, are şase colegii (Educa