Laszlo Borbely vrea să oprească derogările. Să nu mai ai voie decît un etaj în plus, iar în cazul anumitor proiecte, să fie întrebat şi Azorel, adică locuitorul care se trezeşte cu cărămida pe bombeu. Altfel spus, primăriile să organizeze consultări publice cînd modifică normele urbanistice.
...ăla a fost om nebun. Dar nebun cu metoda, nebun după bani, aliat cu alţi oameni sănătoşi din primării, care au constatat că blocul în mijlocul spaţiului verde e un concept care creşte undeva şi-o viluţă concretă, după buget.
Blocul nu e doar în parc.
E şi într-o zonă în care alţi fraieri şi-au făcut case acum cîţiva ani, doar ca să le vadă valoarea scăzînd, în momentul în care în grădină poate scuipa orice mitocan de la etajul şapte. Blocul e în stratosferă, într-o zonă în care 100 de ani de dezvoltare urbană civilizată (Primăverii, de exemplu) a lăsat în urmă o comunitate firească, numai bună de aruncat în aer cu un P+10, plus un etaj retras, altul sfios şi-al treilea de-a dreptul timid. Blocul nou e şi la 2 metri de celălalt, al lui Ceauşescu, tocmai pentru că investitorii au descoperit o nişă de piaţă: oamenii care vor să trăiască cu lumina aprinsă în casă şi ziua. Aşa sînt ei, nu suportă soarele! Nu sînt situaţii imaginare: vorbim de blocuri adevărate, construite în Bucureşti şi în alte oraşe, prin sistemul ticălos al derogărilor.
Cum funcţionează el? Ca orice lucru în România: iei o lege, o pui în balanţa autorităţii locale, pui în cealaltă balanţă un kil de nesimţire şi două-trei amiciţii, şi gata, ai scutirea de reguli, gata! Zice că nu poţi să faci mai mult de patru etaje aici? Ai derogare să faci 15, cu condiţia... de fapt, cu nici o condiţie!
E ca şi cum ai putea să-ţi iei permis auto în care să scrie că, din cînd în cînd, cînd ai chef, poţi să mergi şi cu 150 de kilometri pe oră în oraş! Sau ca şi cum
