Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani pentru fermieri

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 6 septembrie 2008 ·

Mai mulţi fermieri din judeţul Olt care au abatorizat carcase de porcine şi au livrat ouă la unităţi speciale de procesare au beneficiat de susţinere financiară luna trecută. Valoarea totală a sprijinului a fost de peste 530.000 de lei. Potrivit datelor centralizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Olt, mai multe persoane fizice şi juridice din judeţ au beneficiat de acest sprijin. Doi beneficiari au solicitat ajutor financiar pentru abatorizarea a peste 3.400 de carcase porcine, clasificate în categoriile de calitate E şi U. Valoarea totală a sprijinului acordat crescătorilor de porcine s-a ridicat la 404.540 de lei. Alte trei persoane juridice au solicitat ajutorul financiar care se acordă pentru livrarea ouălor către centrele speciale de colectare, sortare şi marcare. Beneficiarii au livrat peste 1.600.000 de ouă şi au primit 0,05 lei/bucată. „Pentru carcasele de porcine am avut numai două solicitări, iar pentru livrarea şi colectarea de ouă, alte trei. Persoanele care au solicitat sprijin pentru carcasele de porcine au primit 404.540 de lei, iar cei care au livrat ouă au primit 83.193 de lei“, a spus Corina Grecea, purtătoarea de cuvânt a APIA.

Mai multe solicitări din partea apicultorilor Dacă din partea sectorului zootehnic, la Centrul Judeţean APIA în ultima perioadă au fost înregistrate mai puţine solicitări, în ceea ce priveşte sectorul apicol, numărul dosarelor depuse la instituţie pentru acordarea sprijinului financiar este mai mare. Peste 32 de solicitanţi din mai multe localităţi ale judeţului au înaintat către instituţie dosarele prin care cer sprijinul financiar ce se acordă pentru apicultură. Valoarea totală a ajutorului este de 43.980 de lei, apicultorii primind 20 de lei pentru fiecare familie de albine.

Mai mulţi fermieri din judeţul Olt care au abatorizat carcase de porcine şi au livrat ouă la unităţi specia

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 3 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 7 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 5 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 5 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Ilie Bolojan a discutat la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte

Mediafax acum 7 ore
Administraţia Prezidenţială a anunţat că „preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.” Sursa menţionată a mai spus ce au discutat cei doi lideri. „Î

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 7 ore
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum 12 ore
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Vremea

București
acum

mar.

0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°