Drama georgiana a aratat, inca o data, cat pret pun superputerile lumii pe suveranitatea si integritatea teritoriala a micilor state nealiniate.

Georgia a cautat, in contextul garantarii internationale a granitelor actuale, sa reia controlul asupra doua regiuni separatiste: Osetia de Sud si Abhazia. Aspiratiile independentiste ale acestora au fost stimulate de Rusia, superputerea ce a detinut (in cadrul Uniunii Sovietice) Caucazul si vrea sa il domine in continuare. Zona Caucazului, unde este plasata Georgia, are o importanta geostrategica uriasa. Prin ea trec cateva din cele mai mari magistrale energetice ale lumii, iar multe din rezervele de petrol si gaz se afla in proximitate (Azerbaijan, Kazahstan etc.). Dupa desprinderea de URSS, Georgia a cautat sa duca o politica independenta, mai ales in urma "revolutiei portocalii", care l-a adus la putere pe presedintele prooccidental Saakasvili. Acesta a favorizat construirea conductelor de gaz si petrol Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) si Baku-Tbilisi-Erzurum (BTE), ce leaga exploatarile energetice azere de Turcia, fara a mai tranzita teritoriul Rusiei. Prin infrastructura sa energetica, detinuta de un gigant monopolist, Gazprom, Rusia controla pana acum consumul european, impunandu-si conditiile economice, dar si geopolitice. Sprijinite de Occident, conductele georgiene au reprezentat o tentativa impardonabila de a reduce dependenta energetica de ea.

Dupa exemplul statelor baltice, Georgia si-a depus (alaturi de Ucraina) candidatura la admiterea in NATO, accentuand nostalgia Rusiei dupa rolul mondial jucat - in secolul trecut - de URSS. Revenirea, pe fata, la putere a serviciilor secrete rusesti (KGB, devenit FSB) prin Vladimir Putin, au oprit degringolada de dupa destramarea Uniunii Sovietice, potentand o relansare a Rusiei indeosebi in plan militar. Rusia si-a regasit vocatia colonialista a tarismului, dupa