România - Lituania
Stadion „Dr. Constantin Rădulescu“, Cluj-Napoca, astăzi, ora 21.00 (Antena 1)
Formaţii probabile:
România: Lobonţ - Săpunaru, Tamaş, Goian, Şt. Radu - Rădoi - Contra, Cociş, Dică, Daniel Niculae - Marica. Antrenor: Victor Piţurcă.
Lituania: Gribauskas - Zelmikas, Dedura, Klimavicius, Stankevicius, Zaliukas - Semberas, Cesnauskis, Arlauskis, Radzinevicius - Velicka. Antrenor: Jose Couceiro.
Va arbitra: Alan Kelly (Irlanda).
Tricolorii sunt obligaţi să înceapă cu dreptul marşul spre un nou turneu final, chiar dacă în meciul cu Lituania lipsesc piesele grele ale echipei, Mutu şi Chivu.
După ce a calificat România la două campionate europene, Victor Piţurcă încearcă să ajungă cu echipa naţională şi la Campionatul Mondial din 2010, competiţie la care tricolorii nu au mai jucat de zece ani, ultima prezenţă fiind consemnată la ediţia din Franţa (1998).
Primul obstacol al selecţionatei noastre în lungul drum către Africa de Sud, gazda turneului de peste doi ani, va fi Lituania, un adversar care nu ar trebui să ne încurce calculele. În premieră, România va disputa un meci oficial pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“ din Cluj-Napoca, adus la standardele impuse de UEFA în urma lucrărilor efectuate în ultimele luni.
Piţurcă nu se va putea baza pe câteva piese grele la debutul acestor preliminarii, cele mai importante absenţe fiind atacantul Adrian Mutu, căpitanul Cristian Chivu şi fundaşul stânga Răzvan Raţ, toţi trei accidentaţi. Pe lista indisponibililor se găseşte şi Ovidiu Petre, stelistul fiind trimis de echipa sa de club la o clinică din Bologna, pentru un consult amănunţit la genunchi, dar şi Bănel Nicoliţă, accidentat la antrenamentul de ieri. Astfel, printre jucătorii convocaţi pentru această partidă, Piţurcă a inclus şi câţiva fotbalişti mai puţin obişnuiţi cu tricoul naţionalei, ca Marian Aliuţă