- Diverse - nr. 174 / 6 Septembrie, 2008 Raportul dintre Dumnezeu si om este explicat in credinta crestineasca despre Dumnezeu si despre crearea lumii. Dar credinta crestina ni-l prezinta pe Dumnezeu nu numai ca pe creatorul si stapanitorul lumii, ci totodata si ca un parinte cu iubire nemarginita pentru creaturile sale si in speta pentru om. Credinta crestina ni-l prezinta pe om, ca pe o fiinta inzestrata cu un principiu mai inalt si cu puteri spirituale in scopul de a stapani si a guverna lumea vazuta. De unde rezulta ca raportul dintre Dumnezeu si om este un raport de cea mai sfanta si mai perfecta iubire. Si pentru aceasta sfanta iubire si bunatate nemarginita, cum si cu ce oare este dator omul a multumi lui Dumnezeu, daca nu cu implinirea poruncii: "Iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele tau ca pe tine insuti!" In implinirea acestei porunci se cuprinde intreaga viata morala crestina manifestata prin simtaminte si prin fapte, adica acea morala crestina care normeaza viata etica a oamenilor, aratandu-ne motivul abaterii de la pacat si indemnul spre fapte bune, si fara de care omul ar sta cu totul dezarmat in mijlocul ispitelor ce-l coplesesc si-l influenteaza. Morala crestina, fata de cea oficiala lumeasca, care se restrange la sustinerea ordinii sociale, nu se multumeste numai cu faptele, ci pretinde o perfecta asimilare cu Dumnezeu, asimilare care este enuntata in cuvintele Mantuitorului care zice ca "sa fim desavarsiti precum si Tatal nostru cel din ceruri desavarsit este". Ordinea morala este legea, care dirijeaza activitatea omeneasca conform vointei lui Dumnezeu. Aceasta lege a promulgat-o Dumnezeu, o parte in ratiunea omului prin legea cea naturala, o alta parte in mod supranatural prin descoperire. Acea activitate proprie omului, in raport cu scopul suprem al vietii sale, constituie viata morala. Consumarea acestei activitati libere cu scopul suprem