Meteorologii anunţă vreme deosebit de caldă pentru acest sfârşit de săptămână, în toată ţara. Zonele cele mai afectate de vremea caniculară sunt cele din regiunile sudice şi
Meteorologii anunţă vreme deosebit de caldă pentru acest sfârşit de săptămână, în toată ţara. Zonele cele mai afectate de vremea caniculară sunt cele din regiunile sudice şi sud-vestice.
Astfel, în Câmpia de Vest, în Câmpia Română, în Banat şi sudul Olteniei, maximele termice ar putea depăşi, astăzi, valoarea de 35 de grade Celsius. În restul ţării, cerul va fi senin, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 35 de grade.
Şi bucureştenii vor avea parte de un sfârşit de săptămână cu vreme deosebit de caldă, cu temperaturi maxime de 34-35 de grade Celsius, apropiate de pragul de caniculă.
"Cea mai călduroasă zi va fi, însă, duminică. Maximele termice se vor situa în jurul valorii de 35 de grade în majoritatea regiunilor sudice şi sud-vestice, ajungând, local, la 36 de grade.
Tot duminică în aceste zone s-ar putea înregistra chiar 37 de grade Celsius, dar în mod cu totul izolat", a explicat meteorologul de serviciu Viorica Dima.
În ceea ce priveşte începutul săptămânii viitoare, meteorologii anunţă, pentru toată ţara, vreme instabilă începând cu ziua de marţi.