Joi, Michael Moore, cunoscut în România pentru „Fahrenheit 9/11“ şi „Bowling for Columbine“, şi-a anunţat lansarea pe internet a următorului documentar, „Slacker Uprising“, gratis, mai exact, în chip de cadou pentru ai săi fani.

Anunţul vine după câteva experimente asemănătoare ale unor muzicieni ca Trent Reznor (Nine Inch Nails), Radiohead şi Neil Young. Însă demersul lui Moore are un sens politic şi actualizează o dilemă interesantă, aplicabilă şi presei româneşti: cât mai contează în ziua de azi imparţialitatea jurnalistică? Numele destul de greu de tradus al filmului care va fi disponibil gratis pe internet, începând cu 23 septembrie, e concludent pentru sensul lansării-cadou: „slacker“ înseamnă în acelaşi timp „învârtit de război“, persoană care evită serviciul militar în vremuri grele, dar şi un tânăr educat, cinic şi lipsit de ambiţia şi ţelurile existenţiale asociate îndeobşte „visului american“. „Slacker Uprising“ este, prin urmare, un fel de „revoltă a apaticilor (tineri)“, pe care Moore a încercat să o stârnească în 2004, la trecutele alegeri prezidenţiale din SUA, printr-un turneu în 62 de locuri. Turneul din 2004, care include şi apariţii ale unor staruri de rock, asigură însăşi substanţa filmului din 2008. Lansarea acestuia în pragul următoarelor alegeri prezidenţiale din SUA, ca şi susţinerea declarată pe care Moore a acordat-o democraţilor clarifică sensul unui demers de altfel transparent: cel mai popular realizator de documentare din ultimul deceniu şi poate singurul superstar al acestui subgen îşi foloseşte talentul pentru a susţine Partidul Democrat şi a cataliza electoratul tânăr.

În mod tradiţional, jurnalismul - activitate căruia îi este subsumată şi realizarea de documentare - are ca regulă sfântă evitarea parti-pris-urilor politice şi de alte tipuri, tratamentul neutru al subiecţilor ştirii şi aşa mai departe. Modul în