Cand eram mica imi era drag sa stau sub un par ramuros din gradina, ba chiar sa pun o scarita si sa ma urc in el.

Avea trunchi puternic, coroana piramidala si rasfirata spre lumina, iar cand stateai sub el, te simteai ca sub un acoperis verde. Il consideram regele gradinii.

Pe una din ramurile lui mai vanjoase, tata imi fixa un scranciob din lemn. Sub par, preferam sa ma joc cu prietenele mele, sa-mi fac lecturile preferate, sa observ gazulitele sau pasarelele care poposeau la cate un concert in gradina. Cand am crescut si am plecat la scoli mai indepartate, reveneam cu dragoste si dor acasa, si repede ma duceam sa revad parul prieten. De fiecare data, in vacanta mare, ma astepta cu pere aurii, de-ti lasa gura apa. Si culegeam din roade si le asezam in farfurii, ofeream tuturor doritorilor care treceau pe ulita, ba mai luam cateva crengute pe care le asezam printre florile din vaze. Dadeau farmec buchetelor si prospetime in odai.

Au trecut anii si parintii mei au avut bucuria de a-si imbratisa nepotul care facea exercitii de mers sub parul cel drag. Cum vremurile s-au schimbat si furtunile s-au inmultit, acum cativa ani, o furtuna dezastruoasa l-a lovit in plin pe fostul "rege" al gradinii. L-a doborat, dar nu l-a ucis. Rasturnat intr-o parte, i-au ramas totusi cateva radacini intelenite. Are acum pozitie orizontala. Dar copacii care si-au pierdut verticalitatea in timpul furtunilor sunt scuzati. Un prieten al nostru a promis ca-l va transforma in mobila de lux, dar cum a tot amanat, copacul minunat a prins putere din cele cateva radacini, si asa orizontal cum este, a facut ramuri in sus, pe care cresc frunze si chiar fructe. Fusese falnic pe inaltime, iar acum a devenit bogat si mandru, ca din tulpina lui orizontala se inalta patru peri tineri ce rodesc vara de vara.

Pasarile care i-au fost prietene de-o viata nu-l ocolesc, il curata de om