Impresie de „regăsire“ la întoarcerea din zbenguiala vacanţei. Amestec de nuanţe şi în bucurie, şi în păreri de rău. Revenirea la rutină, obligaţii, deadline-uri consumă rapid bateriile încărcate în după-amiezele de leneveală. Amintirile de pe plajă se estompează, aerul oraşului, care îţi părea, după zilele petrecute la munte, şocant de poluat, devine respirabil. Te-ai adaptat. Eşti din nou acasă, printre rude încremenite în griji, prieteni confortabili sau neglijenţi, colegi de toate felurile. Vechile tabieturi reocupă poziţiile. Ai computer, ziare, televizor. Eşti conectat.

Zumzetul familiar al politicienilor, al jurnaliştilor, al ciripitorilor care se cred Sidney Reilly începe să îţi răsune în urechi. Atât de mult li s-a repetat unora că e patriotism ceea ce fac, încât au ajuns să creadă. Alţii te pun pe gânduri: „Oare ideile pe care le apără sunt ale lor sau vin de la naţiuni mai puternice?“, căci prea vi se despart drumurile, la câte o răscruce, şi-i priveşti cum se îndepărtează accelerat, tu însuţi având viteza ta.

Se fac echipele! Se reînnoiesc jurămintele. Vin alegerile! Se încinge jocul. „Pe capetele noastre, trece un tramvai/ La ce staţie va opri acel tramvai?“, vei auzi cât e ziua de lungă. „Ai tu pe tine culoarea aceasta roşu? Sau galben? Sau portocaliu?“, vor trâmbiţa parlamentari şi formatori de opinie care sunt şi patroni, acţionari, preşedinţi de consilii de administraţie. „Dintre X şi Y!“ îţi va oferi posibilitatea să alegi, ca la „Flori, fete, filme sau băieţi“, vreun jurnalist mai tânăr. „Ai călcat în scăldători“, „Sau te-au cumpărat cu banii?“, îl vei întreba în gând, pe melodia lui Dan Vană, amintindu-ţi scena din „Jucăria“, în care patronul unui trust de presă îl cheamă în biroul său pe redactorul-şef şi îi cere să se dezbrace. De tot. Ceea ce acela şi face, în cele din urmă.

I-ai vrea pe condeieri mai nonconformişti în relaţiil