Albumul „Graffiti. Arta străzii pe cinci continente“ adună 2.000 de desene.
1 /.
La finalul a zece ani de călătorii, grafferul german Nicholas Ganz deţinea cea mai vastă colecţie de reprezentări graffiti: 2.000 de desene a 180 dintre cei mai interesanţi şi influenţi artişti din întreaga lume. A ieşit volumul „Graffiti. Arta străzii pe cinci continente“, editat în condiţii grafice excepţionale de Vellant.
Cartea va fi lansată joi, 11 septembrie, la Librăria Cărtureşti din Bucureşti. De la ora 12.00, câţiva grafferi vor demonstra live cum se transformă faţada librăriei într-o operă de artă, iar de la ora 18.00, invitaţi precum Dan Perjovschi, Daniel Gontz, Sinboy, Vlad Nancă şi Marius Chivu vor discuta despre fenomenul street art. Dezbaterea se va axa pe tema legitimităţii artistice a curentului, decretat „vandalism“ de unii, încadrat în artă de alţii: „Graffiti - între artă şi controversă“.
Mişcare underground
Când în cultura underground din Occident se vorbeşte deja de mişcarea post-graffiti, cu noi mijloace de expresie şi noi stiluri, Nicholas Ganz (pseudonimul de artist, Keinom) a încercat să prindă începuturile. De la Taki 183, Julio 204, Zephyr, Blade sau Cornbread care-şi mâzgăleau numele în staţiile de metrou din New York, în anii ’70, trecând pe la Banksy, Dalek, Os Gemeos, Corail, Daim sau Above - câteva dintre cele mai cunoscute pseudonime de grafferi - autorul desenează cel mai complex tablou al artei urbane contemporane. Lucrările sunt ordonate pe continente şi în ordinea alfabetică a artiştilor, „pentru că naţionalitatea, rasa şi sexul nu joacă niciun rol pe scena graffiti-ului“.
Albumul are parte şi de o conjunctură favorabilă la lansare. Recentul scandal legat de lucrările unor streetartiş ti din expoziţia „Freedom for Lazy People“, găzduită de ICR New York, readuce în discuţie limite