CAZUL „PDL-C.V. TUDOR“. Preşedintele susţine că nu are nicio legătură cu menţinerea liderului PRM în funcţia de vicepreşedinte al Senatului. Sursa: Codrin Prisecaru
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că nu a avut „nicio legătură“ cu aranjamentul PDL- PRM, în urma căruia C.V. Tudor a rămas vicepreşedinte al Senatului, şi i-a acuzat pe cei care susţin această ipoteză că sunt „ori plătiţi, ori cu interese de a continua denigrarea“.
„N-am avut nicio consultare cu partidele, nici cu PDL“
„Aş putea să răspund foarte dur. Dar o să rămân însă într-o zonă decentă a răspunsului“, s-a arătat el iritat de legătura creată în presă între preşedinţie şi sprijinirea de către PDL a lui C.V. Tudor.
Băsescu a reamintit că a reacţionat „printr-un comunicat oficial“, imediat după ce liberalii şi conservatorii au lansat ca sigur parteneriatul său cu Vadim Tudor, şi a negat încă o dată personal acest scenariu. „Am spus că n-am avut nicio implicare în susţinerea lui Corneliu Vadim Tudor în Senat şi reconfirm acest lucru. Nu am avut nicio legătură cu desemnarea domnului Vadim Tudor în funcţia de vicepreşedinte, nicio consultare cu niciun partid şi nici măcar cu PDL“, a insistat Băsescu.
Ziarul „Cotidianul“ a susţinut în ediţia de miercuri, citând surse din PDL, că înţelegerea între democrat-liberali şi liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a fost parafată în urma acordului primit de Emil Boc de la Băsescu. Boc a reacţionat prompt, negând orice implicare a şefului statului, în timp ce vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, i-a cerut scuze public lui Băsescu, în numele partidului pentru „prejudiciul de imagine“.
„De minciuni şi mărunţişuri are cine să se ocupe“
Deranjat de alăturarea cu Vadim Tudor, Băsescu a răspuns inclusiv cu o ironie la adresa politicienilor care l-au atacat. „Ca o concluzie, nu