Va scriu cu nadejdea ca randurile mele vor trezi in mintea si in sufletul dvs. dorinta de a face ceva ca soarta unor oameni condamnati la suferinta si la un trai fara decenta sa se schimbe cat de putin.
Ma numesc Buzila Virgil si m-am nascut in anul 1950 in satul Tarnita, com. Dagata, jud. Iasi. Viata m-a purtat pe meleaguri straine si mi-am facut un rost departe de ai mei, intr-o zona miniera, unde am muncit aproape 30 de ani, insa evenimentele politice si sociale m-au silit sa revin la locurile de bastina, unde muncesc alaturi de satenii mei, ca sa avem cele necesare traiului. Este dureros, insa, ca acest sat, blestemat de autoritatile locale, este izolat si uitat de lume din cauza drumului aflat intr-o stare catastrofala.
Am intrat in UE si noi nu putem lua contact cu un medic uman sau veterinar, ca sa nu mai vorbim cu ce dificultati se deplaseaza parintele din satul vecin ca sa ne bucure si noua sufletul cu cate o liturghie la doua saptamani, uneori chiar la trei. Sotia mea este bolnava si nu poate fi transportata la Iasi cu mijloacele noastre (carute cu cai sau boi) din cauza drumului. Ma uit cu inima stransa la copiii satului, care pleaca cu noaptea in cap si merg pe jos kilometri intregi, la scoala din satul vecin sau la altul, mai indepartat, platind un pret foarte mare ca sa-si lumineze cat de putin mintile.
Pe vreme rea, framanta in picioare noroaie, iarna se-nfunda in nameti, ca sa nu mai vorbesc de jivinele care le ies in drum cand trec prin padure sau de raufacatorii care le taie calea, cand se intorc de la scoala noaptea. Oare ce randament poate sa dea un copil in astfel de conditii, cand jumatate din zi si-o pierde pe drum? Suntem gata sa ne mobilizam si sa ajutam la refacerea cailor de comunicatie care sunt sprijinite, dupa stiinta mea, prin atatea fonduri ce se aloca in ultimul timp. Ne lipsesc insa oamenii cu suflet, care sa tr
