Motto: “…si daca m-am pornit spre jungla, in jungla-nseamna c-am ajuns!” – pentru necunoscatori, asta e o parafraza dupa Pavel Stratan (un cantaret pe care inca ma gandesc cum sa-l categorizez, in ce cutiutza sa-l var, ceea ce e intotdeauna un semn bun). La cantaretii romani mi s-a mai intamplat numai cu Tudor Gheorghe. SI asta e de discutat…
De pornit, m-am pornit spre jungla cand eram copil si-am ajuns de-abia la patruzeci de ani. Nu e o performanta care sa intre in cartea recordurilor dar, la nivel personal, echivaleaza cu performanta lui Edmund Hillary, Sir Edmund Hillary, cucerind Everestul – “pentru ca exista un Everest”. Nu pentru ca vrei sa descoperi ceva nemaivazut si nemaiauzit. Nu pentru ca nu-ti mai poti dormi noptile la gandul misterelor ce te asteapta zgribulite pe cel mai inalt varf al lumii, chircite in strafundurile oceanelor sau cuibarite in cotloanele unei jungle inca presarata de pete albe, in ciuda satelitilor a-toate-observatori. Nu pentru ca vrei sa stabilesti un record, nu pentru c-ai vrea “sa faci prima pagina” a ziarelor sau deschiderea jurnalelor de stiri si – mai presus de toate – nu pentru ca vrei sa devii vedeta (“qui s’excuse, s’accuse”, zic francezii, si, vorba lui Raymond Chandler, “fututii astia de francezi au o vorba pentru fiecare lucru – si de fiecare data au dreptate”. Daca, la patruzeci de ani reusesti sa te mai pornesti catre jungla e, pur si simplu (si parca niciodata aceasta expresie – “pur si simplu” – n-a fot mai potrivita), pentru ca exista un Everest; exista un Amazon; exista intotdeauna un copil visand un cal verde pe vreun perete. Pentru ca mai exista o arta pentru arta, nu neaparat o arta cu tendinta. Trebuie numai sa stii unde sa (re)gasesti respectivii cai verzi si ce sa faci cu ei.
Daca am o obsesie, apoi atunci e aceea a lui Brancusi: “in clipa in care am incetat sa mai fim copii, am murit”. Iar ast
