O calatorie prin Romania este cea mai eficienta reclama pentru turismul extern, in pofida minunatiilor care sunt de vazut si de explorat mai peste tot.
Ele sunt insa neutralizate de inconvenientele majore de care omul se izbeste la tot pasul si care au darul sa-i creeze o angoasanta stare de nesiguranta. Cu alte cuvinte, daca nu ramai cu clanta camerei de la hotel in mana, macar te temi in fiecare secunda ca asta urmeaza sa ti se intample.
Sa luam un exemplu. Undeva in Romania, o zona de deal binecuvantata de Dumnezeu cu un peisaj mirific, deopotriva bland si surprinzator. In toata aceasta zona exista doar doua pensiuni, cu preturi nu tocmai neglijabile. Una dintre ele este, de fapt, un complex dat in folosinta anul trecut, construit cu fonduri europene. Foarte incurajator.
Gradina si cladirile sunt generoase, modern amenajate (bunul gust este intotdeauna o chestiune relativa, deci discutabila), cu piscina, astfel incat turistul beneficiaza de tot confortul urban in linistea satului.
Teoretic, pentru ca practic amprenta turismului romanesc te pocneste inevitabil in moalele capului dupa chiar primele cinci minute.
Prima descoperire: geamul camerei nu se putea deschide pentru ca sina jauzelelor era montata prea jos. Cealalta camera libera nu avea deloc jaluzele, pentru ca, nu-i asa, un an a fost timp scurt pentru montarea lor.
In lipsa lor, prima raza de soare se transforma intr-un adevarat ceas desteptator dis de dimineata, dar macar camera nu se transforma intr-o sauna bine aparata de racoarea serilor.
Baia cocheta si dichisita ar fi fost perfecta, daca in mod inevitabil centrala nu s-ar fi stricat exact cand turistul, de-abia revenit dupa o zi fierbinte de colindat pe dealuri, n-ar fi avut nevoie de un dus ca de aer. Piscina nu era nici ea o varianta. O privire catre apa de-o murdari
