Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Basescu: "În cel de-al doilea mandat vă aştept acasă"

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 7 septembrie 2008 ·

Prezent la liturghia înfiinţării noului sediu a Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, şeful statului le-a spus românilor prezenţi la slujbă că România va avea nevoie de ei peste trei-patru ani, aşa cum astăzi are nevoie de banii pe care ei îi trimit acasă. Traian Basescu i-a asigurat pe românii din Italia că, în următorii 3-4 ani, salariile din România vor fi foarte aproape de salariile plătite în prezent de italieni. Astfel că, "în cel de-al doilea mandat al meu vă aştept acasă", a sugerat preşedintele foarte sigur că va câştiga alegerile prezindeţiale din 2009. "În lipsa banilor pe care dumneavoastră îi trimiteţi acasă, dacă aceşti bani nu ar ajunge în băncile româneşti, guvernul ar trebui să se împrumute pentru a acoperi diferenţa dintre exporturi şi importuri. Banii pe care îi trimiteti acasa sunt cei care ne fac să nu împrumutam bani, şi pentru acest lucru vă mulţumesc", a spus şeful statului celor peste 500 de români prezenţi la liturghia de inaugurare a Episcopiei, transmisă de Realitatea. Şeful statului a menţionat că România se află în cel de-al 8-lea an consecutiv de creştere economică înregistrând în acest an, conform celor mai noi date, o creştere de 9,3 % din PIB.

"Se apropie momentul în care motorul creşterii economice a României se va încetini sau se va opri dacă nu vom avea resurse pentru nevoile de forţă de muncă", a spus Băsescu.

Băsescu: "Românii muncesc cinstit" Şeful statului a arătat că incidentele negative care au avut loc în Italia nu pot să îi includă în aceiaşi categorie şi pe românii care muncesc cinstit în străinătate.

"Nimeni nu-i poate judeca pe românii din Italia după câteva incidente puternic mediatizate de presă. Românii sunt aceia care muncesc cinstit, care respectă legile, care au venit aici de nevoie şi se vor întoarce cu bucurie acasă", a spus el, precizând că le doreşte să îşi îndeplinea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°